Deputații schimbă sistemul de impozitare în domeniul turistic

234
Deputații schimbă sistemul de impozitare în domeniul turistic - mirceadobrepsd3-1474469957.jpg

Articole de la același autor

Deputații au adoptat cu 200 voturi "pentru" și 12 abțineri, proiectul de lege privind impozitul specific unor activități din domeniul turistic, hotelier, reexaminat la cererea președintelui Klaus Iohannis, fiind admisă în parte solicitarea șefului statului.


Cel care a inițiat proiectul legislativ este deputatul constănțean, Mircea Dobre, de la PSD.




"Azi a fost ultimul vot pentru adoptarea proiectului de lege privind impozitul specific unor alte activități al cărui inițiator sunt. Vreau să mulțumesc tuturor partidelor și colegilor care au înțeles ce înseamnă turismul, să mulțumesc tuturor federațiilor patronale și asociațiilor de profil din turism pentru dezbaterile la care au participat și pentru susținerea acordată. Am convingerea că este o lege bună indiferent ce s-a spus în spațiul public de răuvoitori", a transmis Mircea Dobre. 


Camera Deputaților a fost for decizional, iar legea urmează să fie promulgată de președintele Klaus Iohannis. 


Actul normativ prevede introducerea, începând cu data de 1 ianuarie 2017, a unui impozit specific pentru persoanele juridice române care desfășoară activități în domeniul turistic, hotelier, restaurante, baruri și alimentație publică. Mai precis, din 2017, hotelurile, barurile sau restaurantele de pe teritoriul României vor plăti, indiferent de mărimea cifrei de afaceri și de nivelul profitului un impozit specific, calculat pe numărul de locuri de cazare sau mărimea spațiului alocat activității. 


Astfel, vor fi obligați la plata impozitului specific acei contribuabili care, la finalul anului în curs, vor avea înscris în actele constitutive, unul din cele opt Coduri CAEN prevăzute în lege, cu o singură condiție, mai exact, să nu se afle în stare de lichidare.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.1195 secunde