€ 4.732
£ 5.2698
$ 4.195

Democrații vor să câștige Primăria Cumpăna cu Dumitru Burcin

Ştire online publicată Luni, 10 Septembrie 2007. Autor: Cosmin ZAPOROJAN
Toată suflarea democrată constănțeană s-a adunat, ieri, la Cumpăna pentru a inaugura noul sediu al organizației locale a partidului. Cu această ocazie, președintele Stelian Duțu a anunțat și candidatul partidului pentru funcția de primar în vederea alegerilor locale de la anul. Este vorba de Dumitru Burcin, patronul unui restaurant și al unui sexy-club în municipiul Constanța. De asemenea, liderii județeni democrați au hotărât să-i acorde acestuia și șefia organizației locale a partidului, mai ales că el a construit din banii lui noul sediu. Deși actuala primăriță, social-democrata Mariana Gâju, are o susținere electorală foarte puternică în comună, PD-iștii visează cu ochii deschiși la fotoliul de gospodar șef al localității. „Este un pariu pe care îl punem cu localitatea Cumpăna. Comuna a fost mai degrabă cosmetizată, rujată și nu s-au făcut lucrări majore. De aceea, și-au făcut loc minciuna și dezinformarea”, a declarat Stelian Duțu. Potrivit studiilor sociologice realizate chiar de democrați, Mariana Gâju are o susținere de peste 60 de procente, în timp ce pentru consiliul local, PD ar fi votat de aproape 30% din electorat. În aceleași sondaje, pentru funcția de primar, propunerile de candidați ale PD nu adunau mai mult de un procent. „Trebuie precizat că Burcin nu a fost inclus în aceste sondaje. Pe el îl vom prinde într-un studiu pe care îl vom realiza peste două luni. Oricum, suntem siguri că se va ajunge la turul doi, unde se vor bate Dumitru Burcin și Mariana Gâju”, a mai declarat Duțu.

Distribuie :

Articole de la acelaşi autor

Articole din aceeaşi secţiune

Top ştiri din ultimele 7 zile

ziare & stiri Revista presei
Pagina a fost generata in 0.6504 secunde