€ 4.7627
£ 5.4233
$ 4.2726

Mai multe ştiri online:

Decizie importantă luată în CSAT. Cine sunt cei vizați

Ştire online publicată Joi, 28 Iunie 2018. Autor: Cuget Liber Online.
Membrii Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT) au aprobat, în ședința de ieri, de la Palatul Cotroceni, forțele armate ale României care pot fi puse la dispoziție pentru participarea la misiuni și operații în afara teritoriului statului român în anul 2019. 


„Comparativ cu anul 2018, acestea sunt mai mari cu 305 militari din Armata României, ceea ce reprezintă o creștere de 11,7%. Astfel, Armata României va participa cu un efectiv de 2.098 militari și civili la misiuni și operații în afara teritoriului statului român, iar Ministerul Afacerilor Interne va participa cu 932 militari și polițiști”, se arată într-un comunicat al Administrației Prezidențiale. 


Potrivit sursei citate, prima temă de pe ordinea de zi a ședinței CSAT, care a fost condusă de președintele Klaus Iohannis, a constituit-o analiza și aprobarea obiectivelor României pentru Summitul NATO de la Bruxelles, care se va desfășura în 11 și 12 iulie. 


„Reuniunea va reprezenta o oportunitate de exprimare concretă a unității și solidarității aliate, respectiv a relației transatlantice și a determinării aliate în fața amenințărilor globale sporite. Pentru țara noastră, Summitul prezintă o importanță deosebită din perspectiva avansării proiectelor de consolidare a posturii de apărare și descurajare pe Flancul Estic al NATO, dar și a proiectării stabilității în vecinătatea estică, mai cu seamă în regiunea Mării Negre”, se mai spune în comunicat. 


Distribuie :

Top ştiri din ultimele 7 zile

ziare & stiri Revista presei
Pagina a fost generata in 0.9177 secunde