Decebal Făgădău dezaprobă postarea PSD referitoare la Simona Halep. "Voi adresa scuzele mele Simonei"

516
Decebal Făgădău dezaprobă postarea PSD referitoare la Simona Halep.
Mai multe organizații ale Partidului Social Democrat din țară au postat, marți seara, pe paginile de Facebook, un colaj foto în care se susține că, de fapt, pe Național Arena a fost huiduită Simona Halep și nu Gabriela Firea. 


Colajul respectiv a apărut, inclusiv pe pagina de Facebook a PSD Județul Constanța, ceea ce a stârnit indignarea constănțenilor. 


Pe Facebook există două pagini ale PSD Constanța. Una este denumită "PSD Județul Constanța" și este coordonată de cei de la Organizația Județeană a PSD Constanța, iar cea de-a doua este denumită "Partidul Social Democrat Constanța" și este coordonată de cei de la municipiul Constanța. Pe prima pagină a apărut colajul distribuit de la centru, pe cea de-a doua nu a apărut. 


În acest context, Decebal Făgădău, președinte al Organizației Municipale a PSD Constanța, a transmis că dezaprobă postarea în cauză, acesta fiind și motivul pentru care colajul nu a apărut pe pagina "Partidul Social Democrat Constanța". 


"Dezaprob vehement această postare. Pe pagina de Facebook a PSD Constanța, cea pe care organizația municipală o gestionează, nu s-a postat așa ceva. Vreau să subliniez asta. Organizația Municipală este separată de Organizația Județeană a PSD Constanța. În ce privește rețelele de socializare, de asemenea, paginile celor două organizații au moderatori diferiți. Aseară, când am auzit despre ce e vorba, i-am cerut administratorului paginii de Facebook a Organizației Județene să șteargă această postare. În cursul zilei de astăzi voi adresa scuzele mele Simonei, familiei și echipei sale", a transmis Decebal Făgădău.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 2.1415 secunde