Decebal Făgădău a câștigat Primăria Constanța. "Vă asigur de o întreagă transparență, de un dialog permanent cu constănțenii"

10251
45

Articole de la același autor

Candidatul PSD Constanța, Decebal Făgădău, va conduce Primăria Constanța în următorii patru ani, după ce a reușit să obțină cele mai multe voturi din cele exprimate de constănțeni.


Pentru prima dată după mulți ani, când competiția pentru Primăria Constanța avea loc fără Radu Mazăre, iar liberalii aveau o mare șansă de a prelua conducerea Primăriei Constanța, cetățenii din Constanța nu au dat doi bani pe votul la care au dreptul o dată la patru ani și au preferat să aibă alte preocupări decât să meargă la urne. 


Drept urmare, în județul Constanța au fost amenajate 554 de secții de votare, pe listele de votare fiind înregistrate 630.649 persoane. Dintre acestea, la ora 21.00, la închiderea urnelor, prezența la vot a fost de 49,56%. În ceea ce privește municipiul Constanța, au fost amenajate 209 secții de votare plus una în stațiunea Mamaia, pe listele de votare fiind înscrise 269.253 persoane. 


La închiderea urnelor, prezența la vot a fost de 40, 20%.


Prezența scăzută la vot a dat peste cap calculele tuturor partidelor, atât candidatul PSD cât și cel al PNL spunând că nu se așteptau la așa absenteism. În aceste condiții, principalii candidați nu s-au grăbit să iasă cu declarații oficiale. 


Făgădău: "Al 55-lea primar al Constanței va fi primarul tuturor"


În jurul orei 1.00, Decebal Făgădău a fost primit cu aplauze de cei aflați în sediul de campanie în momentul în care a considerat că poate fi sigur pe victorie. El a mulțumit tuturor constănțenilor care au avut încredere în el și a declarat că își dorește o schimbare în bine pentru Constanța. 


"PSD Constanța a câștigat funcția de primar al municipiului Constanța la o diferență de peste 7.000 de voturi. Rezultatul din această seară pe de o parte ne mulțumește, iar pe de altă parte mă face să mă gândesc că, în viitor, va trebui să facem ceva mai bine și nu doar noi, ci întreaga clasă politică. Prezența scăzută la vot în municipiul Constanța constituie un vot de blam pentru întreaga clasă politică din Constanța. Felicit 


toți contracandidații și vreau să le mulțumesc tuturor celor care au crezut în mine și mi-au acordat votul de încredere. Îmi doresc ca în Consiliul Local să avem un singur partid, Partidul Constănțenilor. Vă asigur de o întreagă transparență, de un dialog permanent cu constănțenii și, după ce vom avea rezultatele oficiale vom face o conferință de presă și vom comunica cu toate structurile societății civile. Sunt convins că după un an cu turbulențe în PSD este nevoie de o analiză pe care le-am promis-o și constănțenilor și colegilor de partid. Vă mulțumesc tuturor și vă promit că al 55-lea primar al Constanței va fi primarul tuturor", a declarat Făgădău.


Vergil Chițac: "Este un rezultat destul de bun"


La rândul său, candidatul PNL, Vergil Chițac, aștepta la sediul său de campanie finalizarea numărării voturilor. 


"Nu știu dacă este un rezultat bun, nu prea mă pricep, însă am înțeles că este un rezultat destul de bun. Poate ar fi fost și mai bun, cu siguranță ar fi putut să fie mai bun dacă ieșeau mai mulți la vot. Eu mă așteptam să vină mai mulți la vot. Cred că, pe măsură ce veneau mai mulți la vot cu siguranță procentele mele erau mai mari.


Este explicabil pentru că asta dovedește faptul că cetățenii Constanței, dar este un fenomen general în România, nu mai vin la vot fiind dezamăgiți de prestația clasei politice din momentul de față. Asta este explicația. Lucrul acesta este trist. Ne place sau nu ne place, politică va trebui să facem. Democrație fără partide nu putem face. Este o problemă majoră a partidelor din România să se recredibilizeze", a declarat Vergil Chițac.


Pe de altă parte, el a adăugat că nu intenționează să rămână în Consiliul Local Constanța. 


Potrivit numărătorii paralele, la închiderea ediției, Decebal Făgădău a câștigat Primăria Constanța cu un avans de peste 7.000 de voturi față de contracandidatul său liberalul Vergil Chițac. Decebal Făgădău a obținut 42% din voturi în timp ce Vergil Chițac a obținut 34,1% din voturi. 


Reamintim că, pentru municipiul Constanța la alegerile din data de 5 iunie, constănțenii au avut de ales dintre 12 candidați. S-au înscris în cursa electorală Decebal Făgădău (PSD), Vergil Chițac (PNL), Christian Gigi Chiru (ALDE) Claudiu Palaz (PMP), Dumitru Bădrăgan (PRU), Claudiu Octavian Ceti (PPU), Nicolae Grosu (PRM), Gheorghe Caruțiu (PNȚCD), Sunay Omer (PND), și independenții George Andrei Popescu, Ion Budi și Claudiu Andrei Tatu.


Comentează știrea

45 comentarii. Pagina 1 din 5. Click pe pagina dorită : 1 2 ...5 
constantean
6 iunie 2016
Felicit PSD....Adio PDL Pnl...

Prin votul lor Ct au demonstrat inca i data ca minciuna electorala sa terminat....Sloganuri: Sa traiti bine....Romania lucrului bine facut...Pas cu pas...Sau dovedit minciuni electorale pe care ROMANII le - au taxat la VOT....Liberalii basistii care au distrus nivelul de trai al romanului de rand au fost cei raspunzatori pt infrangerea marelui partid Liberal...Ei sant ViNOVATIi dl Vergil..Partidul PSD cel care la condus pe DL Fagadau ..A fost sungurul partid din istorie care ce a promis in campanie a si facut..PONTA a fost Motorul care a dus Romania pe primul loc la crestere economica in UE...Basistii au cules ce au semanat...O ura si un dispret care a ajuns la Fanatism...Cred ca a venit vremea sa spunem Noul PNL fara basistii ...Locul lor este la ...PUSCARIE....Basismul a fost INVINS...in Romanika

m
6 iunie 2016
mm

Dupa cum te semnezi ai dreptate ,orasul isi merita soarta cu varf si indesat.Am crezut ca se va opri caderea libera a orasului dar m-am inselat.Statul in casa a demonstrat fatarnicia constanteanului:doar bun de gura dar si aia proasta.

MIHAI
6 iunie 2016
REZULTAT FIRESC

Rezultatul alegerilor - ne referim la Constanta si Bucuresti - demonstreaza ca PNL nu mai exista . A disparut din momentul in care s-au asociat cu PSD in USL . Situatia s-a agravat cand PNL s-a cuplat cu PDL . Daca adaugam faptul ca in alegerile locale , toti candidatii care fura cu dreapta , au demonstrat doar orgolii si lipsa de realism politic . victoria lui Fagadau este fireasca si asigura pesedeului o viata lunga , datorita in primul rand tot liberalilor . Este necesar ca PNL sa inteleaga ( greu de crezut ) ca se impune de urgenta alungarea de la conducerea partidului a celor care au batjocorit si lichidat PNL . Ne referim la Blaga si Gorghiu , la Hasotti , Dragomir si Manea . Disparitia acestora va duce si la disparitia celor care i-au sprijinit .Dl Chitac a obtinut un scor neasteptatde bun si daca era sprijinit de secatura de Palaz si ceilalti pigmei carieristi si orgoliosi ar fi castigat primaria , dar ar fi fost pacat , cei vinovati de actuala situatie a PNL si-ar fi atribuit toate meritele . Dle Chitac , puteti intra in istoria politica a Constantei daca veti cere eliminarea celor pomeniti mai sus si in mod sigur veti fi sprijinit de majoritatea membrilor si simpatizantilor PNL . Doar asa vor disparea disensiunile si lipsa de unitate dintre fostul PNL si fostul PDL . Constanta ar avea doar de castigat daca vor fi eliminati si altii , ca de ex .Palaz , Chiru , si toti cei care ajunsi la conducerea unor formatii politice n-au facut decat rau.

MIHAI
6 iunie 2016
REZULTAT FIRESC

Rezultatul alegerilor - ne referim la Constanta si Bucuresti - demonstreaza ca PNL nu mai exista . A disparut din momentul in care s-au asociat cu PSD in USL . Situatia s-a agravat cand PNL s-a cuplat cu PDL . Daca adaugam faptul ca in alegerile locale , toti candidatii care fura cu dreapta , au demonstrat doar orgolii si lipsa de realism politic . victoria lui Fagadau este fireasca si asigura pesedeului o viata lunga , datorita in primul rand tot liberalilor . Este necesar ca PNL sa inteleaga ( greu de crezut ) ca se impune de urgenta alungarea de la conducerea partidului a celor care au batjocorit si lichidat PNL . Ne referim la Blaga si Gorghiu , la Hasotti , Dragomir si Manea . Disparitia acestora va duce si la disparitia celor care i-au sprijinit .Dl Chitac a obtinut un scor neasteptatde bun si daca era sprijinit de secatura de Palaz si ceilalti pigmei carieristi si orgoliosi ar fi castigat primaria , dar ar fi fost pacat , cei vinovati de actuala situatie a PNL si-ar fi atribuit toate meritele . Dle Chitac , puteti intra in istoria politica a Constantei daca veti cere eliminarea celor pomeniti mai sus si in mod sigur veti fi sprijinit de majoritatea membrilor si simpatizantilor PNL . Doar asa vor disparea disensiunile si lipsa de unitate dintre fostul PNL si fostul PDL . Constanta ar avea doar de castigat daca vor fi eliminati si altii , ca de ex .Palaz , Chiru , si toti cei care ajunsi la conducerea unor formatii politice n-au facut decat rau.

Palaz
6 iunie 2016
Niste mincinosi toți !

Să vedem ce investitori și ce investitii importante o sa atragă Fagadau in Constanta în următorii 4 ani ca sa ridice nivelul de trai al constantenilor sa crească salariile în oras in judet , si să continue investitiile in infrastructura rutieră.

Popescu
6 iunie 2016
PROSTIA LA ROMANI

Inca odata s-a vazut prostia si indolenta la romani. Dupa atatia ani de furat..Psd..castiga. Acesta este nivelul nostru oameni buni. Ducem in continuare povara neputintei noastre, a lipsei noastre de cultura si educație....ne meritam soarta... Imi pare rau ca n-am plecat din tara dupa revoluție...mie scârbă de toată lumea din jur.

Tzihcac
6 iunie 2016
De prost,gust

Cu un amiral, amoral ( vezi cochetarea cu pnl inca decand era in uniforma militara.. interzis de altfel..armata nu face politica), a fost motivul pentru care nu l am votat. Dupa mine l as fi dat afara din armata,inca din septembrie data cand a inveput " cochetarea" !

admirator
6 iunie 2016
era de asteptat

"Daca va uitati la procentele castigate de principalii candidati si locurile in Consiliul local, veti observa ca dreapta are mai multe voturi! Deci, PSD a fost infrint, dar Fagadau a castigat. De ce? Nu datorita absenteismului ci datorita legii de merda ce da castig de cauza celui cu mai multe voturi intr-un singur tur. Si datorita faptului ca liderii dreptei (si Constanta si Bucuresti) nu au reusit sa treaca peste orgolii si sa renunte in favoarea celui mai bine plasat in sondaje. Nu electoratul e de vina, ci liderii: au votat o lege maronie, refuza sa se retraga si sa se inteleaga. Toti liderii dreptei ar trebui sa fie trecuti in rezerva! Si aici si la Bucuresti! Se pare ca avem o dictatura mascata..." Fagadau e baiat bun, a macanit tot despre Mazare in ancheta! Oricum, Codruta vegheaza...

Votati semnul Soarele
6 iunie 2016
ciuma rosie

Sper sa revedem mascarada carelor alegorice! Acum nu stiu Fagadau ce rol o sa joace, cert este ca inca odata la Constanta sa demonstrat ca indolenta si inconstienta fac casa buna impreuna! Multumim tuturor tichetarilor(fostii pachetari), locuitorilor de etnie rroma si celorlalti vopsiti in rosu pentru viitorul asigurat urbei noastre. Va multumim tov.Fagadau!

Lucica
6 iunie 2016
la vot

avem o multime de specializari pentru liceu s-au facultate, de ce nu se infiinteaza si 'specializarea primar' s-au 'lucrator in primarie': consilier, stat in birou etc / avem si destule facultati particulare sau mastere, locuri destule la facultate, comparativ cu gradinite sau cls 1 / o zi placuta !

45 comentarii. Pagina 1 din 5. Click pe pagina dorită : 1 2 ...5 

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.52 secunde