Daniel Constantin: Bugetul e întârziat intenționat pentru că nu sunt bani pentru investițiile promise

133
Daniel Constantin: Bugetul e întârziat intenționat pentru că nu sunt bani pentru investițiile promise - danielconstantindece41293000-1552569197.jpg
Prim-vicepreședintele Pro România, Daniel Constantin, consideră că bugetul național a fost prezentat cu întârziere de Guvern pentru că nu există bani pentru investițiile promise, iar cu cât execuția bugetului începe mai târziu, cu atât sunt șanse mai mici pentru a se putea demara lucrări ce trebuie plătite, potrivit Agerpres.


Prezent într-o conferință de presă la filiala județeană Arad a Pro România, Daniel Constantin s-a referit la "situația fără precedent" în care România nu are un buget la data de 14 martie. În acest context, el a afirmat că, din punctul său de vedere, bugetul a fost întârziat intenționat, pentru a nu exista posibilitatea execuției sale la capitolul investițiilor noi.

"România e prima dată când nu are buget până pe 14 martie. Este un lucru foarte grav care, sigur că poate pe oameni nu-i afectează așa în mod direct în fiecare zi, dar pe termen mediu și lung ne va afecta pe toți. Întârzierea bugetului înseamnă în primul rând, și oamenii trebuie să înțeleagă, lipsa investițiilor. Cred că acesta e și motivul pentru care s-a întârziat bugetul. Nu sunt bani să se realizeze ceea ce s-a scris în buget. Și atunci, cu cât întârzii mai mult... Dacă începi execuția bugetului, la nivel local în luna mai, probabil (...), dacă începi licitațiile atunci pe investițiile noi, nu apuci să faci absolut nicio lucrare anul acesta, deci nu ai cum să execuți acel buget", a spus Constantin.

Prim-vicepreședintele Pro România consideră că actualul guvern "are o performanță chiar mai proastă decât guvernarea 'zero', guvernarea Cioloș".

"Asta se vede foarte clar în statistici, cele mai mici investiții din ultimii zece ani le-am avut în anii 2017 și 2018. (...) În programul de guvernare scria că o să avem finalizată centura Bucureștiului până la sfârșitul anului 2018. Nu se mai analizează programul de guvernare, s-a analizat atunci când erau la început, ca să îi schimbe pe Grindeanu și Tudose. Acum nu mai face nimeni analiza programului de guvernare, nu mai spune nimeni că nu s-au atins obiectivele de acolo. Și sunt multe obiective", a spus Daniel Constantin, scrie romaniatv.net


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4118 secunde