Dâncu vrea simplificarea administrativă

148
1
Dâncu vrea simplificarea administrativă - media14214814402725900096100200-1467637023.jpg

Articole de la același autor

Vicepremierul Vasile Dîncu i-a îndemnat pe participanții la Forumul Administrației Publice Locale să se implice, prin propuneri, într-un proiect de simplificare administrativă, care ar urma să fie lansat în luna septembrie.


El a menționat că o parte din problemele enunțate în cadrul lucrărilor forumului urmează să fie rezolvate prin proiectul unui nou cod administrativ și proiectul unui nou cod de procedură administrativă.


"Este în curs de elaborare, avem o echipă, iar în septembrie vom prezenta în Guvern și societății Codul administrativ al României. Sper ca în luna octombrie să îl putem prezenta Parlamentului. Prin acesta urmărim reducerea, simplificarea legislației; eliminarea prevederilor legale paralele sau contradictorii, îmbunătățirea prevederilor legale actuale. Este vorba de codificarea integrală a 18 legi care guvernează administrația centrală și locală. Credem că este un pas important, ca și Codul de procedură administrativă a României, care reglementează principiile care guvernează procedura administrativă, clarifică concepte, termeni, instituții și proceduri", a subliniat vicepremierul.


Vasile Dîncu a menționat că în cadrul forumului vor fi lansate proiecte de legi și proiecte de ordonanță, precizând totodată că majoritatea cererilor președintelui Asociației Comunelor din România, Emil Drăghici, legate de statutul primarului, competențele acestuia și incompatibilități sunt rezolvabile. 


Comentează știrea

Cosmin Stoica
4 iulie 2016
Gata sa iei bani!

Gata sa iei bani! Ai obosit sa cauti mereu prin tot felul de oferte neserioase? Gata cu cautarile! Acum te opresti aici si castigi bani! Repede! Avem cel mai bun sistem de instruire si cel mai bun program de castigat bani, potrivit pentru toti oamenii! Noi te ajutam indeaproape, cu mare atentie, in asa fel incat tu sa ai succesul asigurat. Pentru detalii, intră acum pe site-ul http://bit.ly/294Cexh

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.636 secunde