Dăncilă: Gândul meu se îndreaptă spre martirii Revoluției și spre familiile acestora

130
Dăncilă: Gândul meu se îndreaptă spre martirii Revoluției și spre familiile acestora - dancila-1545466705.jpg
Premierul Viorica Dăncilă a transmis, sâmbătă, cu ocazia Zilei Victoriei Revoluției Române și a Libertății, că gândul ei se îndreaptă spre martirii Revoluției și spre familiile acestora, cât și spre toți cei care au făcut posibilă schimbarea parcursului României.

"În urmă cu 29 de ani, poporul român a scris una dintre cele mai impresionante pagini de istorie a României secolului XX, prin propria voință și în deplină unitate de 'cuget și simțiri' - Revoluția din Decembrie 1989. Astăzi, gândul meu se îndreaptă spre martirii Revoluției și spre familiile acestora, cât și spre toți cei care au făcut posibilă schimbarea parcursului României. În numele Guvernului, îmi exprim respectul în fața jertfei și aprecierea față de curajul celor care au înfruntat regimul represiv. Această zi invită la reflecție atât generațiile mature, care au fost martore ale Revoluției, cât și pe cele tinere, care n-au prins acele zile și cărora le doresc să nu aibă niciodată parte de o asemenea experiență, ci să trăiască în deplină pace", a precizat Viorica Dăncilă, într-un comunicat de presă.

Dăncilă a mai precizat că, "maturi și tineri, avem datoria să apărăm valorile pentru care eroii Revoluției au luptat și să înțelegem că împreună putem să construim un viitor mai bun pentru generațiile ce vor urma".

Totodată, premierul a a afirmat că are convingerea că vom ști să fim respectuoși cu trecutul și înțelepți cu prezentul și cu viitorul, astfel încât România să devină pentru totdeauna "o țară a binelui, frumosului și adevărului".

"Omagiul meu martirilor Revoluției Române din Decembrie 1989!", a mai spus prim-ministrul, potrivit comunicatului de presă.

Un eveniment de comemorare a morților de la Revoluția din 1989 este organizat sâmbătă începând cu ora 16:00 în Piața Victoriei, urmând ca la ora 17:00-17:15 oamenii să plece într-un Marș al Tăcerii către Universitate, pe traseul Lascăr Catargiu - Magheru - Universitate. Potrivit anunțului postat pe pagina de Facebook a evenimentului, vor fi ținute momente de reculegere la Universitate, apoi în fața Palatului Regal vor fi aprinse candele pentru Eroii Revoluției, vor fi depuse flori și va fi recitită lista tuturor celor 1200 de eroi pentru libertate, scrie romaniatv.net

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.2643 secunde