Dan Barna: Liviu Dragnea nu mai are majoritate la Camera Deputaților

191
Dan Barna: Liviu Dragnea nu mai are majoritate la Camera Deputaților - danbarna-1552323528.jpg
Președintele USR, Dan Barna, spune că lipsa sesiunii de vot final la Camera Deputaților este legată de faptul că nu ar mai exista o majoritate a PSD în acest for legislativ.


"În momentul de față, aparența, ca să nu vorbesc de o certitudine, este că Liviu Dragnea nu mai are majoritate la Camera Deputaților și atunci o să vedem cât timp Parlamentul va funcționa fără plen, fără ședință de vot final, pentru că este clar că îi este frică de orice inițiativă care odată ajunsă la vot ar putea să pice și, după cum arată cifrele și dezbaterile interne, pare că spre această situație ne îndreptăm. E clar că această amânare a plenului ține foarte mult de faptul că nu mai există o majoritate a PSD la Camera Deputaților", a declarat Barna, într-o conferință de presă susținută la Parlament, potrivit Agerpres.


Camera Deputaților nu va avea ședință de vot final în această săptămână, astfel că votul asupra moțiunii simple pe Justiție va fi amânat.


Biroul permanent al Camerei Deputaților a modificat programul de lucru al deputaților, care, de obicei, prevedea o ședință de vot final miercuri, stabilind ca în zile următoare să activitatea să fie în comisii, potrivit unor surse parlamentare.


Conform acestora, decizia a fost luată în perspectiva în care proiectul bugetului de stat este retrimis de președintele Klaus Iohannis la Parlament și urmează să fie adoptat într-o ședință comună a forului legislativ în această săptămână.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.9947 secunde