Dacian Cioloș, după ce Kovesi a fost revocată: "Știu că vă vine să vă luați câmpii"...

252
Dacian Cioloș, după ce Kovesi a fost revocată:
Dacian Cioloș a avut o scurtă reacție după ce Kovesi a fost revocată. Acesta scrie că "Dezamăgirea e cel mai nociv lucru. Încrederea că putem mai mult și mai bine ne poate susține. Haideți să rămânem Împreună". 


"Știu că multora dintre voi vă vine în gând să vă luați câmpii, să plecați unde vedeți cu ochii.

Eu unul nu vreau să plec nicăieri cu fruntea plecată. Nu putem schimba situația de fapt, dar putem schimba ce va să vină dacâ rămânem și gândim și lucrăm împreună. Dezamăgirea e cel mai nociv lucru. Încrederea că putem mai mult și mai bine ne poate susține. Haideți să rămânem Împreună", a scris Cioloș, pe Facebook.

Președintele României Klaus Iohannis a semnat, luni, decretul de revocare a șefei DNA, Laura Codruța Kovesi, după decizia CCR de acum mai bine de 30 de zile și a încheiat un conflict cu majoritatea PSD-ALDE, care s-ar fi putut sfârși cu suspendarea sa din funcție.

"Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a afirmat constant, că respectă Constituția și legile țării și a acționat permanent în acest sens. Prin urmare, în executarea deciziei Curții Constituționale nr. 358/2018, Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a semnat, astăzi, decretul de revocare a doamnei Laura Codruța Kovesi din funcția de procuror-șef al Direcției Naționale Anticorupție", a anunțat luni purtătoarea de cuvânt a Administrației Prezidențiale, Mădălina Dobrovolschi.

Purtătoarea de cuvânt a subliniat că toate hotărârile CCR trebuie respectate de către președinte, dar și de majoritatea politică.

"Hotărârile Curții Constituționale trebuie, toate, respectate", a spus Dobrovolschi, "și tocmai de aceea, judecătorilor constituționali le revine responsabilitatea uriașă ca, în asigurarea supremației Constituției, să nu se îndepărteze de la spiritul acesteia, care se fundamentează pe tradițiile democratice ale poporului român și pe idealurile Revoluției din Decembrie 1989". "Însă, hotărârile Curții Constituționale trebuie respectate și aplicate nu numai de către Președintele României, ci și de majoritatea politică, o majoritate care decide modificări legislative cu impact major asupra statului de drept", a mai spus Dobrovolschi.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3942 secunde