Dacian Cioloș, despre cele două riscuri majore ale modificărilor Codului Penal

203
Dacian Cioloș, despre cele două riscuri majore ale modificărilor Codului Penal - ciolos3-1531058101.jpg

Articole de la același autor

Fostul premier Dacian Cioloș a avertizat, în cadrul unui interviu la Digi24, faptul că fondurile europene ale României ar putea fi blocate după adoptarea Codului Penal.


"Există riscul, în primul rând, de a înceta cooperarea judiciară între state membre, să nu mai recunoască decizii ale justiției din România, pentru că n-au încredere în modul în care legislația e una obiectivă și în linie cu tratatul UE. E un risc efectiv să nu mai ai decizii judecătorești recunoscute de UE", a declarat Dacian Cioloș, lider al Mișcării România Împreună, în cadrul unui interviu pentru Digi24. 


De asemenea, fostul premier a vorbit de un al doilea mare risc, adică blocarea fondurilor europene pentru România. 


"Un al doilea risc e acela de a bloca fondurile europene. Pentru că instituțiile europene n-ar mai avea încredere în modul în care justiția tranșează potențiale acte de corupție, inclusiv abuzul în serviciu care poate să fie legat de fondurile europene", a mai afirmat Cioloș.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.8891 secunde