Cum vrea Primăria să organizeze Zilele Constanței. Unii angajați "dorm pe ei" la consultările publice

1955
5

Articole de la același autor

După o pauză îndelungată în care constănțenii nu au mai avut ocazia să sărbătorească ziua municipiului în care trăiesc, așa cum se întâmplă în alte localități, Primăria Constanța a anunțat că, anul acesta, intenționează să organizeze două manifestări, mai exact, "Ziua Constanței" care se sărbătorește la data de 21 Mai și "Ziua Copilului" la data de 1 Iunie. În consecință, reprezentanții primăriei și-au făcut socotelile, după care au stabilit sumele ce vor fi alocate. Mai exact, 600.000 lei pentru "Ziua Constanței", eveniment ce se va desfășura în parcarea de la Poarta 1 și 200.000 lei pentru "Ziua Copilului", eveniment ce va avea loc în parcurile din oraș. Următorul pas a fost informarea mass-mediei că administrația locală vrea să se consulte cu cetățenii pentru a afla exact cam ce-și doresc de la aceste evenimente, pentru a evita anumite neplăceri cum ar fi invitarea anumitor artiști ce nu vor fi pe placul constănțenilor, așa cum s-a întâmplat la Revelionul organizat în Piața "Ovidiu".

"Având în vedere intenția Primăriei Municipiului Constanța de a organiza diferite manifestări prilejuite de "Ziua Constanței 2016", în data de 21 mai 2016, precum și de "Ziua Copilului 2016", în data de 1 iunie 2016, reprezentanții instituției invită persoanele interesate la un dialog pe aceste teme. Întâlnirea are loc vineri, la sala "Remus Opreanu" a CJC", se spunea în comunicatul de presă transmis de Primăria Constanța.

Vineri, la ora și locul anunțate au fost prezenți 25 -30 de constănțeni, cei mai mulți fiind jurnaliști, restul fiind reprezentanți ai societății civile sau ai ONG-urilor. Din partea organizatorilor, adică ai Primăriei Constanța, au venit la întâlnire directorul executiv al Direcției Relații Internaționale și Organizare Evenimente, Liviu Pătrașcu, și purtătorul de cuvânt al instituției, Liviu Tramudana.

Cu toate că la o audiență așa mică lucrurile ar fi trebuit să se desfășoare foarte ușor, totul a degenerat într-un haos, deoarece așa-zișii "organizatori" s-au așezat la o măsuță mai ceva ca la un club, unde fiecare vorbea peste fiecare, fără să se înțeleagă nimic. În plus, Liviu Pătrașcu a fost prins pe picior greșit neștiind să-i lămurească cu exactitate pe cei prezenți cam ce se dorește să se facă pentru cele două evenimente și care este scopul acțiunii organizate. Luat la întrebări de jurnaliști, a scăpat și mai rău situația de sub control și a demonstrat că dezbaterile sau consultările publice nu sunt pe placul lui, cu atât mai mult prezența presei. Informat că angajatul primăriei nu se descurcă, exact atunci când toți cei prezenți se pregăteau să plece pentru că, oricum, nu se înțelegea nimic din cauza problemelor de comunicare pe care le avea Pătrașcu, a apărut primarul interimar Decebal Făgădău.

"Nu mă așteptam din prima ca o asemenea întâlnire să fie un succes. Eu le-am cerut colegilor mei ca înainte de a face caietul de sarcini pentru aceste activități, să facem o discuție pentru afla de la cetățeni cum să facem ca evenimentele pe care le organizăm din bani publici să fie unele pe gustul constănțenilor. Pentru ca mai multe persoane să se bucure de aceste sărbători avem nevoie de opinii ale oamenilor. Să vedem pe cine își doresc să chemăm, pe Smiley, pe Maria Ciobanu… Vom mai face una, două, trei dezbateri, de câte este nevoie până când vom ajunge să avem un dialog. Este de înțeles că nu putea ieși din prima totul bine, atâta timp cât astfel de întâlniri, consultări nu s-au mai făcut până acum", a explicat Făgădău.

La rândul lui, prezent la acțiune, președintele Asociației de Părinți a fost dezamăgit. El a considerat că discuția a fost un eșec deoarece comunicarea dintre organizatori și participanți a fost dezastruoasă.

În final, concluzia este simplă. Unii oameni cu funcții de conducere prin primărie au fost învățați să stea în birouri și, eventual, să-i flituiască pe constănțeni atunci când li se cer explicații. Lipsa de comunicare de la dezbaterea de vineri a fost cel mai bun exemplu. Un exemplu negativ care trebuie evitat pe viitor dacă se dorește ca relația angajat al primăriei - cetățean să intre pe un făgaș normal. În altă ordine de idei, vineri, 26 februarie, se va organiza o altă dezbatere pe teme de interes cultural sau sportiv.  

Comentează știrea

maria s
20 februarie 2016
orasul nostru

daca ar veni studentii de la jurnalism s-ar scrie mai bine in ziaz; sa se pensioneze cine nu e bun si are 2ani de munca in adeverintza.

un constănțean
21 februarie 2016
jale

În ce hal a ajuns primăria din Constanța!

Hollywood
21 februarie 2016
Tramudana

Elefantul ăsta ar fi trebuit să facă pași de ceva vreme, fiindcă a dovedit cu vârf și îndesat într-un lung șir de ani că este depășit intelectual și cultural de genul acesta de teme. Noroc că a intervenit Făgădău, să-i invite pe Smiley (pierdut buletin) sau pe DigiBobo (garantat Vanghelie) la festivități.

citizen
21 februarie 2016
Bla-bla

Cum ,celebrul Patrascu nu corespunde conferintelor de presa ? Sigur corespunde la vinzarea licentelor de transport (taxi, marfa etc) DNA-ul vegheaza...

locuitor cta
21 februarie 2016
vai de zilele constantei

Zilele Constantei! Cine mai are chef de asa ceva? Mai bine fac economii ca suntem intr-un rahat de nu se vede om cu locuitor.

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5233 secunde