Cum a ajuns electoratul de dreapta din Constanța în curtea PSD. Care a fost prețul "trădării"?

3670
7
Cum a ajuns electoratul de dreapta din Constanța în curtea PSD. Care a fost prețul
Ca în fiecare dispută electorală, formațiunile politice duc adevărată muncă de lămurire și convingere cu cetățenii, căutând să îi atragă prin promovarea anumitor direcții politice sau promisiuni. 


Partidele se poziționează pe eșichierul politic astfel încât să antameze o bună parte de electorat, cultivându-i anumite preferințe doctrinare, ideologice sau ce țin strict de problemele și realitățile vieții de zi cu zi. De la votanți de stânga sau de dreapta, până la alegători orientați după valori sociale sau… materiale, politicienii constănțeni au promis marea cu sarea doar, doar or fi votați. Și iată că alegerile au trecut, tușul ștampilelor s-a uscat, iar rezultatele sunt clare și concrete.


Însă, abia de acum urmează pentru domnii candidați și politicieni marea provocare. Ce vor face cu voturile dvs.? Își vor reprezenta electoratul fidel așa cum au promis, respectând promisiunile și linia electorală sau își vor vinde procentele ca la tarabă celui care dă mai mult? Cum ar fi ca voturile celor care sunt anti-pesediști înrăiți să ajungă chiar în zestrea electorală a candidaților PSD? Indiferent de ipoteze și exerciții de imaginație, astfel de lucruri se întâmplă chiar acum la Constanța. Este politica reală și fără remușcări a candidaților constănțeni care și-ar vinde și părinții, nu doar voturile, pentru un post călduț în administrația locală. Iar peste câteva luni, aceiași oameni vor veni să vă ceară din nou voturile, pentru a vă reprezenta și în Parlament la fel de onest cum o fac acum. Iar istoria ne-a învățat că în continuare le veți da crezare și îi veți vota.


PMP și lupta anti-PSD


PNL și PMP sunt cele două partide reprezentative de dreapta pe scena politică din Constanța. ALDE, deși se auto-proclamă de sorginte liberală, în realitate este o construcție născută sub acoperișul PSD, din mama Tăriceanu și tatăl Ponta, deci puțin reprezentativă pentru dreapta, deși de acolo se hrănește cel mai bine electoral - un fel de lup îmbrăcat în oaie.


Revenind la cele două formațiuni, PNL și PMP, în ciuda divergențelor care le despart, ambele au dus o campanie, atât în județ, Consiliul Județean cât și pe municipiul Constanța, axată pe un mesaj anti-PSD ferm și clar. Atât liberalii cât și pemepiștii au identificat PSD drept pericolul numărul 1 pentru Constanța, bătând monedă pe scandalurile de corupție și lipsa proiectelor reale și benefice pentru constănțeni. Cu astfel de mesaje, cele două partide au convins o bună parte a electoratului constănțean să le dea votul.


Doar că, după stabilirea rezultatelor, socoteala de acasă nu se mai potrivește cu cea din târg. Partidele uită de doctrină și inamici și fac alianțe contra naturii, chiar cu cei pe care i-au înfierat în campania electorală și nu numai. Motivul: dorința liderilor de a ajunge în sferele puterii. Astfel, la Constanța, vedem cum Claudiu Palaz, declarat cel mai mare dușman al PSD, a bătut palma cu social-democrații lui Felix Stroe. Prețul lui Palaz: un scaun de vicepreședinte al Consiliului Județean. Pentru asta, tot PMP va trage la căruța PSD pentru a forma majorități atât în Consiliul Local cât și în CJC. Astfel, cei peste 6% din votanții PMP, oameni în marea lor majoritatea cu orientare de dreapta (sociologii spun că PMP ar avea cel mai radical electorat de dreapta în momentul de față) vor contribui acum, paradoxal, ca PSD să conducă administrațiile locale și județene pentru următorii patru ani.


PNL a fost arogant


De cealaltă parte, nici PNL nu a știut și nici nu a vrut să își apropie PMP. Aroganți, liberalii au rupt majoritatea punților de legătură cu Palaz și oamenii săi, în încercarea de a bloca migrarea electoratului de dreapta spre PMP. Nu au fost lipsite nici atacurile directe, senatorul Puiu Hașotti fiind cel responsabil cu asaltul la Palaz. Nici după alegeri, liberalii nu au mișcat vreun deget pentru a-i chema pe pemepiști la dialog, decât atunci când PSD concretizase aproape cooptarea lui Palaz în viitoarea echipă de la CJC. Iar printr-un simplu mesaj postat pe Facebook, prin care convoacă celelalte partide la negocieri la sediul PNL, liderul Gheorghe Dragomir a arătat încă o dată poziția arogantă și superioară de pe care a abordat acest subiect. Probabil că aceste convocări se puteau face personal, de la lider la lider, și pe un teren neutru, iar intențiile și demersurile să fie sincere și nu doar de ochii simpatizanților de pe Facebook.


Comentează știrea

Cetatean
13 iunie 2016
Dezamagire

Imi este scarba de acesti indivizi care pana mai ieri atacau adversarii politici cu fel si fel de mizerii!Imi este scarba de acesti indivizi care s-au folosit de numele Marelui Cristinel Dragomir pentru a castiga alegerile, ca apoi sa il traga pe dreapta. Imi este scarba de avaritatea unor imbecili si incompetenti ce se viseaza in varf doar pentru interesele personale. Ma intreb atunci la ce folos sa mai votez in tara asta, daca votul meu nu conteaza? Petru ce sa votam la parlamentare? Pentru o gasca? Am sperat ca am scapat de gasca umflatului, dar incep sa o regret cand vad aceasta gasca de uliii.

Citoyen
14 iunie 2016
Pretul unei lichele

30 de arginti valoreaza un scaun de vicepresedinte al CJC. Acesta este si pretul unui individ pe nume Iuda Palaz, care a preferat sa arunce la gunoi increderea acordata de constanteni. Sunt curios daca in momentul cand PMP o sa dispara din politica acestui oras , acest Palaz o sa-si puna " streangul de gat" precum Iuda Iscarioteanul sau o sa cerseasca in continuare precum celebrul "Bastus"cel autohton pe la poarta PSD-ului lui Stroe? PS.Spune vierme,iti plantam in fata vilei un "Cercis siliquastrum" sau iti oprim niste oase ca sa te hranim precum Bastus???

MIHAI
14 iunie 2016
ATITUDINI NORMALE

Nu trebuie sa ne mai mire nimic din ceea ce se intampla la Constanta . Trebuie sa ne obisnuim cu realitatea si sa n-o confundam cu dorintele . In Constanta , ca si in toata tara , liderii partidelor dau dovada ca n-au principii , doctrine ,ideologii si programe , acestea fiind declarate doar formal in statute . Dar, ceea ce este mai grav, n-au caracter . Ei sunt capabili de orice marsavie pentru a -si mentine functiile si avantajele , sau pentru a le mari , pe seama unui electorat care se lasa mereu amagit de o propaganda mincinoasa . In consecinta , indiferent de cine va ocupa functiile importante , nu se va schimba nimic pana cand nu se va schimba electoratul in modul de a gandi si a actiona la alegeri si in viata de zi cu zi , pana cand cetatenii nu vor avea un mijloc legal de a elimina de pe scena politica pe cei necorespunzatori . Pana acum s-a dovedit ca alegerile nu pot realiza acest deziderat . Presedintele vede in alegeri mijlocul de schimbare a clasi politice . Da , afirmatia e valabila in statele cu o democratie care s-a format in sute de ani . La noi , politicianistii au avut grija sa saraceasca populatia si s-o corupa prin tot felul de mijloace necinstite ca sa obtina voturile . Si la urma urmei , poporul , daca vrea sa fie asa cum este , este dreptul lui . Vox populi , vox dei .

ath
14 iunie 2016
Stânga sau Stânca politica.Putina istorie.

Sa nu uitam ca stânga politica a pus mana pe Constanta printr-o scamatorie. Mazare a venit in anul 2000.La vremea aia a fost cel mai inversunat critic al lui Iliescu.Asa a reusit sa atraga atentia electoratului constantean si sa castige alegerile.Discursul anti-PSD a durat putin.Prin anul 2002-2003,Miron Mitrea unul din maresalii/strategii partidului-clan s-a prezentat cu daruri la Constanta.Mazare a trecut in tabara lui Iliescu si electoratul care votase un independent/un om liber s-a trezit captiv in PSD.La randul lui,Mazare a fost si el atent cu Miron Mitrea si nevasta lui.Nu intru in detalii.PSD are meritul ca se reinventeaza mereu.Dovada ca Fagadau nu e Mazare si in anul 2020 veti vedea ca Fagadau nu va fi vechiul Fagadau.Decebal il va critica pe Fagadau,Palaz pe Decebal,Banias pe Palaz.Baieti rai.Despre Banias reprezentantul "opozitiei" pedeliste din Constanta nu am loc aici.Vorbim in numerele viitoare.La Constanta stanga politica este ca o stanca de granit.Pe limba mea as spune ca PSD este un fel de Hopa Mitica.Cum il asezi pe scamator el cade tot in picioare.Interesele sunt mari,mafia politica s-a pietrificat.Invatatorul lor este mereu tanarul Iliescu care la randul lui l-a avut profesor pe Stalin.Nu dati vina pe electorat.Dar toata treaba asta nu prevesteste ceva bun.Vin vremuri tulburi pentru ei.Toti vor dormi cu valiza de alarma la usa.Nu faceti afaceri cu niciun politician,stati departe de ei.Setea de bani si de putere le-a luat mintile.E treaba lor.Dar noi imbatranim,ne trece vrema,asta este cel mai mare necaz.

cchh
14 iunie 2016
Mafia pdl....

Cum ?, PSD.cu PMP...NU SE POATE!... Un ..i adunaturamafiotabashitaspurcata..este REANIMATA?....Avea dreptate RAdu Tudor

Radulescu
14 iunie 2016
VOI I-ATI ALES

cine are de comentat ceva,ar fi bine sa nu uite un lucru: VOI I-ATI ALES ! Pentru rezolvarea problemelor, sunt necesare proteste masive din partea populatiei!

Cioran
21 iunie 2016
IUDA cu doctorate

Unul din marii mafioti din constanta,inca nedescoperit total este VICELE PALASZ care si-a tras ca si consilier la oras pe finutu,CANTARAGIU Selim,ginerele altui mafiot,Florin Munteanu zis radio-sky. Observ ca presa serioasa inca nu s-a sesizat . O mare dezamagire.

Răspuns la: Pretul unei lichele
Adăugat de : Citoyen, 14 iunie 2016
30 de arginti valoreaza un scaun de vicepresedinte al CJC. Acesta este si pretul unui individ pe nume Iuda Palaz, care a preferat sa arunce la gunoi...

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.9229 secunde