Costineștiul, racordat la rețeaua de gaze. "Noi ne-am făcut datoria, urmează ca oamenii să se branșeze"

2122
Costineștiul, racordat la rețeaua de gaze.

Articole de la același autor

După ani de zile de discuții, proiecte și adrese, Primăria Costinești anunță oficial că rețeaua de gaze naturale a ajuns în localitate. Până la finele acestui an, primele imobile ar trebui racordate la rețeaua de gaze. 


"Noi ne-am făcut datoria și am adus gazele în localitate. Mai departe, este treaba oamenilor să se racordeze, să încheie contracte cu distribuitorul de gaze", ne-a declarat primarul Traian Cristea. 


Deși constructorul estima inițial o perioadă de execuție a lucrării de 24 de luni, primarul Traian Cristea ne-a declarat că acest termen a fost devansat cu jumătate de an, iar în luna noiembrie a acestui an primele gospodării din Costinești vor fi racordate la gaze, urmând ca până în toamna anului viitor întreaga localitate să beneficieze de sistemul de alimentare cu gaze.


Potrivit estimărilor, cheltuielile de încălzire pentru populația din Costinești vor fi mai mici cu 40% după racordarea la gaze, factura urmând să fie chiar și de trei ori mai mică pentru cetățenii care foloseau ca sursă de încălzire electricitatea.


Constructorul s-a obligat să aducă rețeaua de gaze până la poarta gospodăriilor, viitoarele racorduri și branșamente urmând să se facă individual, pe propria cheltuială a oamenilor. La lansarea proiectului, în primăvara anului trecut, distribuitorul de gaze anunța că, estimativ, costurile totale pentru racordarea la gaze a unei case ar ajunge la 2.000 de lei, vestea bună fiind că firma care face lucrarea este de acord cu plata acestei sume în 12 tranșe lunare. 


Primarul Costineștiului, Traian Cristea, a declarat că acest proiect este foarte important pentru stațiune, contribuind la confortul turiștilor și al localnicilor, dar și la nivelul de civilizație al localității. "Proiectul a fost executat mult mai repede deoarece pentru realizarea lucrării nu a fost nevoie de mutarea rețelelor de utilități, existând spații verzi și terenuri disponibile pe unde să fie aduse conductele, fără alte intervenții în domeniul public. Noi ne-am făcut datoria și am adus gazele în localitate. Mai departe, este treaba oamenilor să se racordeze, să încheie contracte cu distribuitorul de gaze. De aceea, până la sfârșitul anului vom avea primele case racordate la gaze, iar întreaga localitate până în toamna anului viitor", a precizat primarul Traian Cristea. Odată cu finalizarea acestei investiții, Primăria Costinești anunță că toate instituțiile publice din localitate vor fi racordate la rețeaua de gaze, creându-se astfel condiții civilizate de termoficare.


Pentru realizarea sistemului de distribuire gaze naturale în Costinești este prevăzută construirea unei rețele cu o lungime de 34 km, valoarea investiției, asigurată de dezvoltator urmând să fie de peste 5 milioane de lei. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Marţi, 01 Septembrie 2015
Stire din Eveniment : Turistă salvată de la înec
Pagina a fost generata in 0.3106 secunde