Corlățean spune că textul moțiunii este finalizat

259
Secretarul general al PSD, Titus Corlățean, a declarat, ieri, că textul moțiunii este finalizat, urmând a fi stabilite săptămâna viitoare doar niște detalii ce țin de discursul politic.
Corlățean a precizat că, miercuri, textul a fost îmbunătățit cu câteva amendamente ce au apărut la ședința Biroului Permanent din această săptămână sau au fost trimise de șefii departamentelor. "Vă pot spune de pe acum că textul va fi unul foarte critic", a detaliat Corlățean. Discuția finală pe text va avea loc într-o ședință a Biroului Permanent de săptămâna viitoare și apoi la Comitetul Executiv, unde se vor aborda în special chestiuni de natură politică. Secretarul general al PSD a mai spus, răspunzând unei întrebări în acest sens, că nu își explică de ce Ion Iliescu, președintele de onoare, a spus că nu există un text, în condițiile în care, a precizat Corlățean, Dan Mircea Popescu, președintele Consiliului Național, a prezentat moțiunea în ședința de BPN de luni.
Strângerea semnăturilor va fi reluată săptămâna viitoare, Corlățean apreciind că tot atunci va fi depusă moțiunea în Parlament.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.8057 secunde