Contractul cu Polaris rămâne în vigoare. Primăria Constanța trebuie să decidă dacă îl reziliază

609
5
Contractul cu Polaris rămâne  în vigoare. Primăria Constanța trebuie să decidă dacă îl reziliază - masinapolaris1-1456067142.jpg

Articole de la același autor

Magistrații de la Înalta Curte de Casație și Justiție s-au pronunțat cu privire la solicitarea Primăriei Constanța prin care reprezentanții administrației publice locale cereau ca instanța să precizeze dacă este necesar să fie suspendat contractul încheiat cu firma Polaris.

În urma deliberărilor, judecătorii au decis că cererea formulată de Primăria Constanța este inadmisibilă. Decizia nu este definitivă și poate fi atacată de administrația locală, lucru care se va stabili în cadrul ședinței Consiliului Local Municipal Constanța ce va avea loc mâine.

Concret, prin decizia magistraților, firma Polaris își poate continua activitatea. Din câte se pare, după cum susțin juriștii administrației publice, singura soluție prin care se poate renunța în mod direct la contract constă în rezilierea acestuia, însă asta presupune ca administrația locală să aibă la îndemână o altă soluție prin care salubrizarea orașului să nu fie pusă în pericol.

Municipiul Constanța nu mai avea mult și ar fi urmat să fie acoperit de gunoaie dacă aleșii locali nu se grăbeau să ia în discuție problema salubrizării. În urmă cu două luni, Consiliul Local Municipal Constanța s-a constituit parte civilă în procesul penal în care inculpați sunt fostul primar Radu Mazăre, Eduard Martin, Sorin Strutinsky și alte persoane din administrația publică. În plus, tot în acel dosar, procurorii au dispus trimiterea în judecată și a societății Polaris M Holding SRL pentru complicitate la abuz în serviciu și dare de mită. Experții au stabilit că, în acest dosar amplu, există un prejudiciu de 200 milioane de lei.

De la momentul constituirii municipiului Constanța ca parte civilă, nimeni din administrația locală nu a mai achitat vreun leu societății care se ocupă de salubrizarea orașului Constanța de teamă să nu fie luat la întrebări de anchetatori. Cu toate acestea, firma de salubritate din oraș a ridicat deșeurile, însă, la începutul lunii februarie, a transmis că lucrurile nu mai pot continua în acest fel.

La timpul respectiv, consilierii locali au adoptat un proiect de hotărâre privind inițierea unui act adițional care ar fi putut duce la deblocarea situației.

"Polaris a prestat, în luna decembrie, servicii de salubrizare și deszăpezire. Societatea a avut cheltuieli mari în toată această perioadă, fără ca firma să mai primească bani, pentru că nu a mai plătit nimeni. Consiliul Local a dat mandatare de a ne adresa ÎCCJ cu cerere de suspendare a acestui contract. Dacă instanța va respinge cererea de suspendare, va încuviința derularea pe mai departe a contractului. Am discutat și cu reprezentanții Polaris la încheierea actului adițional. Până la pronunțarea instanței supreme, am propus reținerea din facturile curente și viitoare a cotelor de 8 și 10% din profit. Nu putem cere mai mult, pentru că am obstrucționa activitatea economică, deși acum suntem pe poziții antagonice în procesul penal. Dacă nu aprobăm actul adițional, riscăm să ajungem într-o situație mult mai complicată, cu un mare impact social", a explicat șeful administrației publice locale, Decebal Făgădău, consilierilor locali.

El a mai adăugat că Polaris va renunța la dreptul de a emite pretenții privind plata la termen, iar sumele vor fi returnate de această societate după o decizie definitivă favorabilă. El a explicat că în cazul în care primăria nu va plăti către Polaris, vor fi invocate clauzele contractuale existente în contract și se va plăti o sumă mai mare.

Rămâne de văzut ce vor stabili consilierii locali în ședința de mâine cu privire la salubrizarea orașului. 

Comentează știrea

florin
22 februarie 2016
fam martin

Familia Martin traieste in continuare datorita PSD-ului din Constanta. Nu se vrea rezilierea, asta este adevarul, altfel de mult timp ar fi fost reziliat contractul bagubos care a mincat banii constantenilor.

florinel
22 februarie 2016
Florin

Florine o sa o iei in gura intregii familii Martin. Esti prost rau de tot. Saracule

europeanu
22 februarie 2016
Hotii orasului

florinele,vrei nu vrei,prietenul tau titisor o sa moara in parnaia americana. Si o sa-l urmeze si altii de la polaris. Consilierii hoti din Constanta vor vota pentru a da bani in continuare hotilor martin.Ca doar nu au luat spaga degeaba.Oare ce motiv mai poate invoca justitia de tot cacatul care nu face nimic ??? Eu cred ca pana la urma fam.de hoti martin in tandem cu consiliul local si cu tine florinele o s-o ia in gura.Cam tarziu,dar important e s-o luati !

Constantean
22 februarie 2016
Praf in ochi

Se stia de la inceput ca ICCJ nu are competente sa decida intr-un contract comercial. A fost doar un tertip de-al Primariei ca sa se acopere spunand: Uite domne, noi am vrut sa reziliem, dar nu ne-a lasat ICCJ. Iar Polaris isi vede linistit de treaba. Curtea nici macar nu a judecat speta, doar a respins-o pentru ca nu e de competenta lor, asta nu inseamna ca acel contract are girul justitiei. Praf in ochi pe banii nostrii.

Sa se gaseasca
22 februarie 2016
alta solutie

Administratia locala nu are la indemana o alta solutie! Ce o impiedica sa gaseasca repede alta? Cand s-a incheiat contractul s-a putut si s-a facut pe repede-inainte. Acum le e greu sa faca ceva.

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5736 secunde