Constanța, sufocată de gunoaie? Primarul Decebal Făgădău reacționează

1136
8
Constanța, sufocată de gunoaie? Primarul Decebal Făgădău reacționează - masinadegunoipolaris1449673348-1454019196.jpg

Articole de la același autor

Constanța nu mai are mult până să fie acoperită de gunoaie. De două luni, firma de salubritate din oraș ridică deșeurile fără să mai fie plătită de Primărie și transmite că lucrurile nu mai pot continua în acest fel. Consiliul Local se întrunește, azi, pentru a dezbate un act adițional care ar putea să deblocheze situația.

În acest context, primarul Constanței Decebal Făgădău a reacționat:

"În acest moment consider că sunt premisele unei convenții între municipiu și Polaris cu inserarea unor clauze de prevenție, prin această reținere a cotelor aferente de profit. Dar, chiar și în situația în care nu se va întâmpla așa, avem la îndemână posibilitatea de a efectua plăți parțiale, iar dacă Consiliul Local nu va încuviința, ceea ce nu cred că se va întâmpla, această propunere pe care le-o fac, analizez posibilitatea de a emite o dispoziție de primar de efectuare a plăților cu aceste rețineri. Aș prefera totuși varianta realistă, ținând cont de situația complicată în care ne aflăm, a unei înțelegeri până în momentul în care instanța se va pronunța", a declarat Decebal Făgădău, ieri, la o televiziune locală.

Comentează știrea

petricapetrica
29 ianuarie 2016
praf

praf in ochii constantenilor ca sa abata atentia de la adevaratele probleme si anume locuinte pentru putorile de tigani,infractori ,proxeneti,aici sa vezi gunoaie arunca pe unde se nimereste se usureaza tot la fel o cloaca urat mirositoare

Tiberiu
29 ianuarie 2016
Oportunitate

O afacere profitabila pentru toti! Cum ar fi daca ai avea o afacere a ta, puternica si profitabila? Noi iti oferim un sistem recomandat de catre cei mai mari experti, gata sa-ti aduca si tie castigurile pe care ti le doresti. Solicita chiar acum mai multe informatii, la adresa de email: [email protected]

DODO
29 ianuarie 2016
miinciuni

Asta este tema de campanie electorala cu care vor sa ne prosteasca,dar noi stim ca apoi nu se va schimba nimic, doar sumele ciordite

vvv
29 ianuarie 2016
incredibil

la ora asta pe lapusneanu circula un aspirator de la polaris in situtia in care pe strada e noroi ,,ce aspira'' in afara de banii nostrii

europeanu
29 ianuarie 2016
Gunoaiele din primarie

situatia complicata in care se afla hotul de fagadau e ca pe titisor l-au proptit americanii.Adica au descoperit americanii ca primaria Constanta e plina de hoti.Totusi,dupa toata povestea,trebuie sa fii inzestrat cu foarte mult tupeu sa mai dai banii contribuabilului famigliei martin.

petrica
29 ianuarie 2016
stiam!

stiam ca se va rezolva si am comentat mai sus ca este praf in ochii constantenillor,acest lucru s-a adeverit la stirile de la ora 13 pe neptun unde am aflat ca a fost rezolvata problema asa ca a fost un exercitiu de imagine pentru campania electorala

Mircea
29 ianuarie 2016
Ordine

Poate vede cineva din primarie multimea garajelor din zona aleea nalbei, gunoaie,cabluri, vita-vie, unele subinchiriate, altele magazii, sau aparute peste noapte, ar fi buna o piata sau parc..

Tupeism
29 ianuarie 2016
Impozit real

Poate verifica primaria pe cei care s-au extins pe terenul statului apoi cer locul de gratis.

Răspuns la: stiam!
Adăugat de : petrica, 29 ianuarie 2016
stiam ca se va rezolva si am comentat mai sus ca este praf in ochii constantenillor,acest lucru s-a adeverit la stirile de la ora 13 pe neptun unde...

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.3308 secunde