Vasile Blaga:

"Consiliul Național al PNL va avea loc pe 23 mai, la Pitești"

108

Articole de la același autor

Copreședintele PNL Vasile Blaga a anunțat, ieri, că liberalii se vor reuni pe 23 mai la Pitești în cadrul Consiliului Național, unde va fi aprobată forma finală a programului de guvernare al acestui partid, dar se va discuta și despre moțiunea de cenzură.

"Am decis convocarea Consiliului Național al PNL pentru data de 23 mai la Pitești, ora 12,00. Pe lângă o analiză a situației politice la zi, vom aproba forma finală a programului de guvernare. Au fost parcurse toate etapele, am discutat în comisiile de specialitate, în organizații, am discutat cu societatea civilă, cu partenerii sociali, sindicate, patronate și suntem deja în faza în care urmează să îl aprobăm, așa cum trebuie, în Consiliul Național", a declarat Vasile Blaga.

El a spus că în cadrul Consiliului Național vor fi aprobate modificările la statutul partidului care se referă la integritate, dar și un calendar privind pregătirea și organizarea alegerilor locale.

"Ar trebui să stabilim foarte clar criteriile și să și știm exact când și cum vor fi desemnați candidații, astfel încât iarna să ne prindă cu toate lucrurile rezolvate și din acest punct de vedere", a adăugat Blaga. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.8796 secunde