Consilierii PNL din Mangalia: "Nu mai vrem scandaluri politice. Este nevoie de colaborare"

227
Consilierii PNL din Mangalia:
Consilierii locali liberali din Mangalia lansează un îndemn la liniște și colaborare spre colegii din celelalte partide. După ce zilele trecute aleșii PNL, în frunte cu primarul Cristian Radu, erau acuzați de consilierii PSD și PMP că sfidează cetățenii orașului prin părăsirea ședințelor când se discută treburi importante pentru urbe, mai exact un proiect de hotărâre privind desemnarea consilierilor locali în consiliile de administrație ale școlilor, acum se pare că liberalii mizează mai mult pe calea împăcării.

"Dorim liniște în Consiliul Local pentru adoptarea proiectelor în interesul orașului. Nu mai vrem scandaluri politice ca până acum, care au ținut prima pagină a ziarelor. Este nevoie de colaborare pentru îndeplinirea agendei publice, așa cum a fost ea asumată de fiecare partid în campania electorală. Referitor la discuțiile din ultima ședință de consiliu privind proiectul propus de PSD pe lista suplimentară, acesta va fi dezbătut și votat cu prima ocazie. Nu s-a întâmplat lucrul acesta acum trei zile deoarece proiectele de hotărâre trebuie dezbătute mai întâi în comisiile de specialitate, unde se întocmesc referatele de aprobare, apoi se dau avizele de legalitate, după care ajung spre votare în Consiliul Local. Vom relua aprobarea acestui proiect la prima ședință, urmând, bineînțeles, toate procedurile legale", au declarat consilierii locali PNL din Mangalia.

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.323 secunde