€ 4.7231
£ 5.2496
$ 4.2103

Consilierii locali, convocați în ședință. Salariile angajaților din primărie, pe agenda aleșilor

Ştire online publicată Miercuri, 19 Decembrie 2018. Autor: Carmen MOCANU
Primarul Constanței, Decebal Făgădău, i-a convocat pe aleșii locali, astăzi, de la ora 10.30, în sala „Remus Opreanu“ a Palatului Administrativ, în cadrul ultimei ședințe ordinare din acest an. Pe ordinea de zi se află 43 de proiecte de hotărâre.

Printre altele, urmează să se aprobe proiectul ce vizează aprobarea listei de priorități și repartizarea locuințelor sociale destinate chiriașilor evacuați sau care urmează a fi evacuați din locuințele retrocedate foștilor proprietari în baza OUG nr. 74/2007. Totodată, se va aproba schema de ajutor de minimis pentru acordarea reducerilor de la plata impozitului pe clădiri și teren pentru întreprinderile care activează pe raza administrativ-teritorială a municipiului Constanța, constând în reducerea cu 60% a impozitului pe clădiri și a impozitului pe terenurile aferente acestora, utilizate pentru prestarea de servicii turistice pentru o perioadă de cel puțin șase luni într-un an calendaristic. Un alt proiect ce urmează să fie votat de consilierii locali face referire la modificarea și completarea HCL nr. 136/2018 privind stabilirea impozitelor și taxelor locale la nivelul municipiului Constanța începând cu anul 2019.

Un alt proiect așteptat de angajații administrației publice locale vizează modificarea anexei nr. 1 și anexei nr. 3 la HCL nr. 41/2017 privind stabilirea salariilor de bază pentru funcționarii publici și personalul contractual din cadrul aparatului de specialitate al primarului municipiului Constanța și din serviciile publice aflate în subordinea Consiliului local al municipiului Constanța, cu modificările ulterioare.

De asemenea, aleșii vor aproba documentația de avizare a lucrărilor de intervenții și a principalilor indicatori tehnico-economici pentru obiectivul de investiții „Creșterea eficienței energetice a imobilului Colegiul Național Mircea cel Bătrân Constanța”. În plus, mai multe proiecte fac referire la aprobarea oportunității vânzării prin licitație publică a unor terenuri situate în municipiul Constanța.

În ceea ce privește transportul public în Constanța, aleșii locali vot vota, astăzi, proiectul de hotărâre privind darea în administrarea Regiei Autonome Transport în Comun Constanța a autobuzelor diesel EURO 6 și a echipamentelor conexe pentru prestarea serviciului de transport public local de persoane.

În ceea ce privește locurile de parcare, consilierii vor aproba detalierea prevederilor Regulamentului privind asigurarea numărului minim de locuri de parcare pentru lucrările de construcții și amenajări autorizate pe raza municipiului Constanța, aprobat prin HCL nr. 113/2017.

În altă ordine de idei, la fel ca și la ședințele precedente, pe ordinea de zi se află mai multe proiecte ce urmează să treacă de votul aleșilor ce vizează majorarea 300%, 400% sau 500% a impozitului pe clădiri, pentru mai multe clădiri situate în municipiul Constanța, ca urmare a constatării stării tehnice de clădiri neîngrijite.

Distribuie :

Articole de la acelaşi autor

Top ştiri din ultimele 7 zile

ziare & stiri Revista presei
Pagina a fost generata in 0.7558 secunde