Stirile zilei de Joi, 21 Iunie 2018 - Cuget Liber Online


Mai multe ştiri online:

Ce investiții noi vor fi finalizate până la sfârșitul anului la Năvodari

Ştire online publicată Luni, 21 Decembrie 2015. Autor: Carmen MOCANU
Chiar dacă reprezentanții administrației publice din Năvodari se arată dezamă-giți de construcția drumului Năvodari-Mamaia, investiție pe care și-o doreau realizată la termen, aceștia au și motive de bucurie datorită altor proiecte care sunt în prag de finalizare.

De exemplu, nu a mai rămas mult timp până ce locuitorii din Năvodari se vor putea mândri cu cea mai mare piață de pește din țară. Proiectul este deja pe terminate, iar la finalul lui, clădirea va adăposti o piață cu zece puncte inte-rioare de desfacere, iar în exterior vor fi alte 16. Autoritățile locale vor astfel să impulsioneze piața de pește din Năvodari, iar locuitorii și turiștii să poată beneficia de produse piscicole proaspete. Proiectul gândit de primarul Nicolae Matei ar urma să transforme Năvodariul într-unul dintre cele mai mari puncte de desfacere a peștelui și pro-duselor derivate din țară. Astfel, lanțurile hoteliere cu specific vor avea de unde să se aprovizioneze cu produse proaspete, fără să apeleze la importatori. Mai mult decât atât, piața ar urma să se adreseze în principal producătorilor, evitându-se intermediarii și astfel o mărire a prețurilor. Accesul în piață urmează să se realizeze printr-un nou drum ce este în acest moment în lucru. Piața de pește are forma unei păstrugi, iar suprafața totală va fi de aproximativ 4.000 de metri pătrați. De asemenea, va fi realizată și o zonă de promenadă cu mobilier urban. Proiectul este realizat din fonduri europene și are o valoare totală de 1,5 milioane de euro.

Un alt proiect care se apropie de faza finală este cel al Centrului de Afaceri, investiție care se construiește pe terenul actualei Tabere de Copii, pe o suprafață de 16.440 mp.

„Până la acest moment pot spune că investiția este realizată în proporție de 70%, dar va fi gata până la sfârșitul anului”, a declarat viceprimarul orașului Năvodari, Florin Chelaru.

Centrul de Afaceri va cuprinde zone dedicate birourilor, spații cu caracter socio-cultural, unde vor avea loc expoziții, spectacole, conferințe și alte manifestări și activități publice. Complexul va fi format din trei corpuri de clădiri, care vor cuprinde 38 de spații de birouri pentru firme, un amfiteatru, săli de expo-ziție, săli de conferință, toate echipate și utilate cu aparatură modernă. Pe lângă alte beneficii, prin realizarea proiectului se vor crea noi locuri de muncă. Astfel, minimum 154 de angajați vor ocupa locuri de muncă permanente în cadrul Centrului. În plus, zona din fața Centrului se va amenaja ca o platformă pavată care să poată găzdui evenimente în aer liber și alte manifestări exterioare ce necesită mulțimi de oameni. De asemenea, aleea principală ce străbate complexul va fi dotată cu mobilier urban specific și spații de odihnă, întreaga zonă urmând să fie prevăzută cu sisteme moderne de iluminat public. Centrul va dispune și de o parcare cu peste 100 de locuri în partea vestică a clădirii.

În altă ordine de idei, turiștii care vor veni la anul la Năvodari, dar și locuitorii orașului vor avea parte de cea mai spectaculoasă zonă costieră ce constă în amenajarea unei faleze de-a lungul țărmului Mării Negre între Năvodari și Mamaia.

În luna iunie, reprezentanții administrației publice locale au semnat contractul de finanțare, în valoare de aproximativ cinci milioane de euro, pentru aleea de promenadă, care se va întinde de la Digul de sud până la strada Hanului. Proiectul trebuie finalizat până la 31 decembrie.

„Am speranța că promenada din Năvodari va fi finalizată cu succes și o să fie o surpriză frumoasă atât pentru localnici, cât și pentru turiști. Lucrările se află în grafic, cu atât mai mult cu cât, au început cu întârziere. Dacă vremea ține cu noi, proiectul va fi terminat în totalitate până la sfârșitul acestui an”, a mai spus viceprimarul Florin Chelaru.

Distribuie :
loading...

Articole de la acelaşi autor

Top ştiri din ultimele 7 zile

ziare & stiri Revista presei
Inchide
Pagina a fost generata in 0.8317 secunde