Ministrul Justiției, Tudorel Toader:

"Ce face președintele Iohannis este un precedent periculos pentru statul de drept"

189
Ministrul Justiției, Tudorel Toader, consideră că modul în care acționează președintele Klaus Iohannis, după decizia Curții Constituționale privind revocarea procurorului-șef al DNA, reprezintă cel mai periculos precedent pentru statul de drept.


"În lunga mea experiență în sistemul judiciar, cred că ceea ce face președintele astăzi este cel mai periculos precedent pentru statul de drept. Este cel mai periculos precedent pentru că este prima dată când un demnitar de rang înalt, să nu spun la cel mai înalt nivel, pune în discuție respectarea și aplicarea Legii fundamentale, aplicarea și respectarea unei decizii a Curții Constituționale", a declarat Tudorel Toader, la Digi 24.


În opinia sa, în cazul nerespectării deciziei CCR se va ajunge la un diferend între puterile statului, care vor trebui să găsească soluții de rezolvare.


"Ministrul Justiției reprezintă o autoritate în sens constituțional, dar de data aceasta nerespectarea Constituției capătă dimensiunea unui diferend de rang constituțional între puterile statului și puterile statului urmează să caute soluția acestei nerespectări a deciziei", a precizat Toader.


Întrebat dacă rolul CSM în revocarea procurorilor de rang înalt a fost diminuat în urma deciziei CCR, ministrul Justiției a răspuns: "CSM are rol consultativ, avizul pe care îl dă e un aviz consultativ, ceea ce înseamnă că rolul CSM nici n-a crescut, nici n-a scăzut".


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 1.5227 secunde