În ultimrlr luni

Câteva sute de constănțeni s-au înscris în PDL

2615

Articole de la același autor

Liderul PDL Constanța, senatorul Mircea Banias, susține că, în pofida unei "scăderi considerabile pe care partidul o înregistrează în sondaje", în ultimele trei luni câteva sute de constănțeni și-au depus adeziunea la Partidul Democrat Liberal. "Este vorba atât despre oameni din municipiul, dar și din județul Constanța. Nu atât personalități, figuri publice, cât mai ales oameni de rând, îndeosebi tineri", a declarat președintele PDL.
În continuare, Banias a explicat că, deși politica anti PDL dusă de două trusturi de presă, anume "Realitatea TV" și Antenele" lui Voiculescu, fac rău partidului, "aspectul ăsta nu a creat, totuși, un deficit suplimentar de imagine". "Oamenii sunt mai deștepți decât crede Vântu. Au discernământ. Ei înțeleg că realitatea este alta decât cea de la Realitatea TV", este de părere senatorul constănțean.
Cât privește cotizația de membru de partid, aceasta a rămas, în PDL Constanța, la suma simbolică de 1 leu pe lună. Nu în ultimul rând, legat de restanțele la contribuțiile în vistieria partidului, se pare că membrii biroului permanent județean au ajuns cu ele la zi, după ce, la jumătatea lunii septembrie, Banias le solicitase colegilor săi să-și achite datoriile. "Contribuția membrilor BPJ este singura sursă de finanțare a partidului. Din ea plătim cheltuielile curente ale sediului organizației și salariații", a conchis președintele Organizației Județene a PDL Constanța.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4994 secunde