Care sunt punctele critice pentru navigație pe Dunăre

266
Care sunt punctele critice pentru navigație pe Dunăre - caresuntpunctelecritice-1439462589.jpg

Articole de la același autor

Potrivit Autorității Navale Române, seceta prelungită din această perioadă a avut ca efect scăderi accentuate ale cotelor apelor Dunării, fapt ce a determinat desfășurarea cu dificultate a navigației pe anumite sectoare ale fluviului.

În zona de jurisdicție a Căpităniei Zonale Drobeta Turnu Severin sunt identificate următoarele puncte dificile:

- Km. Flv. 820 - 823 Dunăre - zona Salcia - pescaj de trecere 3,20m, lățime șenal 190m ;

- Km. Flv. 783 - 785 Dunăre - zona Bogdanu - pescaj de trecere 2,30m, lățime șenal 160m ;

- Km. Flv. 756 - 759 Dunăre - zona Pietrișul - pescaj de trecere 3,50m, lățime șenal 160m ;

- Km. Flv. 736 - 739 Dunăre - zona Linovo - Calafat - pescaj de trecere 2,70m, lățime șenal 210m ;

- Km. Flv. 676 - 678 Dunăre - zona Păpădia - Bechet - pescaj de trecere 2,10m, lățime șenal 100m.

Se fac țuguri de convoaie în zona cuprinsă între km.flv. 676 și 678 - Păpădia. Situația este monitorizată de Oficiul de Căpitănie Bechet.

La această oră se află în manevre de trecere a zonei un convoi cu un număr de 2 unități.

În zona de jurisdicție a Căpităniei Zonale Giurgiu, navigația se desfășoară cu dificultate pe următoarele sectoare;

- Dunăre km. flv. 567+600 - 568 - pescaj de trecere 2,10 m, lățime șenal 60 m.

- Dunăre km. flv. 546+500 - 546 - pescaj de trecere 2,10 m, lățime șenal 180 m.

- Dunăre km. flv. 533+500 - 534 - pescaj de trecere 2,10 m, lățime șenal 130 m.

- Dunăre km. flv. 523 - 523+500 - pescaj de trecere 2,10 m, lățime șenal 100 m.

La punctul critic km.flv. 567 - 568 Zimnicea, navigația se desfășoară cu restricții în limita adâncimii la prag, în funcție de fluctuațiile zilnice ale cotelor apelor Dunării.

În acest punct critic se află draga refulantă 2969, asistată de un remorcher, pentru lucrări de dragare în scopul adâncirii șenalului.

Toate navele cu pescaj până în 2,10m fac țuguri la praguri, amonte și aval, cu una sau două unități maxim.

Navele care au pescaje mai mari, efectuează operațiuni de alimbare de marfă la Turnu Măgurele, Svistov și Zimnicea.

Motonavele de pasageri trec amonte / aval.

Navigația este liberă pentru toate navele care au pescaje adecvate adâncimilor la praguri.

La locul de ancorare de la km.flv. 559-560, unde se formează / desfac convoiale după țuguri, se află mai multe nave care stau la ancoră până se formează convoiul pentru marș.

Apar aglomerări de unități de nave în locurile unde navele fac țuguri și desfac / refac convoaiele.

Toate navele care fac țuguri sunt în mișcare.

În prezent tranzitează zona un număr de 16 convoaie, total nave cu unități - 86.

Situația navigației este monitorizată continuu de către Căpităniile de port Turnu Măgurele și Zimnicea.

Nu sunt nave în staționare la praguri datorită apelor mici, în zona de jurisdicție a Căpităniei Zonale Galați.

În raza de jurisdictie a Capitaniei Zonale Tulcea navigația pe caile navigabile se desfășoară fără probleme privind adâncimile minime.

În zona de jurisdicție a Căpităniei Zonale Constanța, la punctul critic Cernavodă, la km.flv.292, pescajul de trecere în siguranță este 2,50 m, iar șenalul navigabil are o lățime de 80 m.

Nu sunt nave în așteptare.

Șenalul navigabil nu este blocat pe niciun sector al Dunării.

Vom reveni cu amănunte privind orice modificare survenită în situația navigației. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.567 secunde