Cantină socială și centru de zi - un proiect de peste 1 milion de euro finalizat la Năvodari

368
3
Cantină socială și centru de zi - un proiect  de peste 1 milion de euro finalizat la Năvodari - navodari1-1383308415.jpg

Articole de la același autor

Orașul Năvodari va beneficia, în curând, de cea mai modernă cantină socială și centru de zi din județul Constanța, în urma implementării unui proiect european în valoare de aproape 5 milioane de lei. Inițiativa vine în întâmpinarea persoanelor nevoiașe din oraș, care acum vor putea beneficia de o masă caldă, iar copiii chiar și de meditații și pregătire școlară.

În urmă cu 18 luni, la Năvodari, demara proiectul " Cantină socială și centru de zi - reabilitare și modernizare", făcând parte din Programul Operațional Regional 2007-2013, Axa prioritară 1: Sprijinirea dezvoltării durabile a orașelor - poli urbani de creștere. Valoarea totală a proiectului este de 4,765 milioane de lei, din care 3,1 milioane reprezintă fonduri nerambursabile.

Potrivit reprezentanților Primăriei Năvodari, în cadrul proiectului a fost modernizată și extinsă o veche cantină, care în trecut a deservit liceul Lazăr Edeleanu. Clădirea se afla într-un avansat stadiu de degradare și era impracticabilă. Cu bani europeni, aceasta a fost modernizată și dotată, primind o destinație strict socială și educațională. Astfel, va funcționa o cantină socială și un centru de zi, urmând ca aici să primească sprijin năvodărenii cu probleme. Peste 200 de persoane provenite din familiile nevoiașe vor primi cel puțin o masă caldă pe zi, două grupe de copii (fiecare cu câte 25 de copii) vor beneficia de servicii socio-educative (tip after-school), în timp ce 60 de persoane vor beneficia de servicii sociale, în special consultații și tratamente medicale.

În urma implementării proiectului, la parter vor fi amenajate trei centre sociale (unul pentru persoane în vârstă și două pentru copii), cabinete medicale, precum și spații de depozitare. La etaj va fi cantina socială, echipată la standarde europene. Centrul este dotat cu o centrală termică pe gaz, dar care va folosi și energie solară.

Lucrările de construcție au fost finalizate zilele trecute, repre-zentanții Primăriei Năvodari marcând astfel, printr-o conferință de presă, încheierea proiectului. Clădirea a fost modernizată, dotată cu echipamente moderne și mobilier nou, urmând ca în curând Primăria să demareze procedurile pentru angajarea personalului, aproximativ 20 de persoane. Abia după aceea, proiectul va deveni și funcțional, cantina și centrul de zi putând să primească primii năvodăreni. Conform proiectului, administrația locală va trebui să asigure buna funcționare a centrului, de la utilități la plata salariaților.

Prezent vineri la conferința de presă, viceprimarul Florin Chelaru a declarat că acest proiect are o importanță socială foarte mare pentru Năvodari, venind în ajutorul persoanelor sărace.

"200 de oameni vor putea mânca, zi de zi, o masă caldă aici. Este un lucru foarte important pentru locuitorii Năvodariului care nu au posibilități materiale. De asemenea, vom avea și două grupe de after school, fiecare cu câte 25 de copii. Cei mici vor putea mânca aici, după care își vor putea face temele pentru la școală, meditații, cu per-soane bine pregătite", a declarat Florin Chelaru.

Și Aura Bozdoacă, directorul Direcției de Asistență Socială din cadrul Primăriei Năvodari, a salutat importanța acestui proiect, concluzionând că astfel, autoritatea locală își întoarce fața către persoanele cu mari probleme sociale. 

Comentează știrea

chaussure louboutin femme pas cher
24 noiembrie 2013
chaussure louboutin femme pas cher

Christian Louboutin Chaussure Louboutin Fabricant de chaussurestalons hauts Au Prix De plus de Reste flux constant d'acheteurs, Tom Cruise AINSI Que de personnaliser ans 50% gs écoulement SA FILLE UNE PAIRE DE PRIX Autant Qué L'attraction Sur les Semelle fards apparentés. Also populaire de style contemporain Matre chaussure ONU Particulier, Christian Louboutin Est certainement La Meilleure publicit de sa figure apparat gnralement DANS juin Varit de clbration. Il a utilis des Nations Unies profil de haut. chaussure louboutin femme pas cher http://www.ville-bollene.fr/louboutin_chaussures.php?p=chaussure louboutin femme pas cher

chaussures femmes louboutin
1 decembrie 2013
chaussures femmes louboutin

Prix ??abruptes ont fait les serrures mode souhaitables parmi les voleurs, un peu comme Nike Air Jordan Concordes acheter maillots bon marché en provenance de Chine et Helly Hansen vestes. Et stylistes disent les memes produits qu'ils vendent dans les magasins sont colportées sur le marché noir. Une sombre El Paso County Sheriff Terry Maketa déclaré lors d'une conférence de nouvelles jeudi en fin d'apres-midi que les pompiers ont trouvé les corps de deux personnes dans les décombres de l'incendie. chaussures femmes louboutin http://www.ville-bollene.fr/louboutin_chaussures.php?p=chaussures femmes louboutin

run asics
2 decembrie 2013
run asics

Diese Website enth?lt Verknüpfungen zu Websites Dritter ("externe Links"). Diese Websites unterliegen der Haftung der jeweiligen Betreiber. run asics http://www.strongerbritney.com.ar/asics.php?p=run asics

Articole pe aceeași temă

Sâmbătă, 28 Septembrie 2013
Stire din Politică-Administrație : Năvodariul va avea port pescăresc
Pagina a fost generata in 0.5367 secunde