Camera Deputaților va dona unor școli peste 500 de imprimante și copiatoare funcționale
Articole recomandate
Primarul Iulian Soceanu: „Mulțumesc celor 1300 de cetățeni care au semnat pentru mine!”
26 Aprilie 2024
Felicia Ovanesian a intrat oficial în cursa pentru Primăria Constanţa. Și-a depus candidatura independentă la BEM
26 Aprilie 2024
PSD și Horia Constantinescu au depus candidaturile pentru Primăria și Consiliul Local Constanța
26 Aprilie 2024
Locuințe pentru tineri, construite de Primăria Mangalia
26 Aprilie 2024
Camera Deputaților vrea să reducă consumul de hârtie în Parlament, motiv pentru care va dona unor școli 530 de imprimante și copiatoare funcționale strânse din instituție. Anunțul a venit din partea președintelui Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, care a adăugat că 200 de pomi vor fi salvați anual.
"Până la sfârșitul săptămânii viitoare vor fi scoase din uz la Camera Deputaților peste 500 de imprimante. Toate acestea vor fi donate școlilor. Am vorbit cu ministrul Educației, Remus Pricopie, și mi-a trimis o listă cu peste 500 de școli care vor primi aceste imprimante", a afirmat Valeriu Zgonea, potrivit Mediafax.
Zgonea a precizat că în Camera Deputaților erau înscrise în acte 1.250 de imprimante, din care 530 vor fi donate.
"Sper ca până la sfârșitul anului din cele 25.000 de topuri de hârtie să fie consumate numai 12.000 de topuri, iar anul viitor să ajungem la 1.000 - 2.000 de topuri de hârtie. Câteva sute de pomi, dacă nu mă înșel, 200 de pomi vor fi salvați anual doar prin efortul colegilor mei parlamentari și al angajaților Camerei Deputaților", a mai spus Zgonea.
El a adăugat că parlamentarii vor fi informați pe laptopuri, Ipad-uri, smartphone-uri în legătură cu ordinea de zi, precum și cu alte documente.

Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole pe aceeași temă
Sâmbătă, 01 Iunie 2013
Marţi, 10 Septembrie 2013
Sâmbătă, 07 Septembrie 2013
Joi, 05 Septembrie 2013
Miercuri, 04 Septembrie 2013
Marţi, 03 Septembrie 2013
Marţi, 20 August 2013