Călin Popescu Tăriceanu este NOUL PREȘEDINTE al Senatului

302
1
Călin Popescu Tăriceanu este NOUL PREȘEDINTE al Senatului - tariceanu-1394467107.jpg
Călin Popescu Tăriceanu este noul președinte al Senatului. Acesta a fost ales cu 93 de voturi pentru și 60 împotrivă. El va ocupa fotoliul lăsat liber de președintele PNL, Crin Antonescu, prin demisie, transmite Realitatea.net.
Candidatul PNL, Marius Obreja, a obținut 45 de voturi, iar cel al PDL, Dumitru Oprea, 15 voturi. Alte patru voturi au fost anulate.
"Voi încerca să fiu un președinte corect, echilibrat și echidistant. Voi fi un președinte implicat, nu voi asista pasiv la ce se întâmplă în societatea românească și pe scena politică românească. Văd rolul Senatului nu numai acela de for legislativ, ci mai ales de important for de dezbatere publică și de garant al democrației și statului de drept. Voi continua să lupt să promovez valorile în care cred și pentru care militez de când am intrat în politică. Vreau să ajungem să trăim într-o țară normală care nu mai este divizată și care nu mai este măcinată de conflicte. Trebuie să avem și curajul, și dorința de a colabora pe anumite teme majore. Întotdeauna, voi pune mai presus de orice interesul național. Voi lucra neobosit și mă bazez pe colaborarea tuturor celor prezenți", a spus Tăriceanu, după anunțarea rezultatului votului.


Comentează știrea

Bașpunar
10 martie 2014
Ciuma roșie - minciună, manipulare și dezinformare.

Rușinea națională poartă un nou nume, Călin Popescu-Tăriceanu, ce evidențiează mediocritatea omului, fiind alături de Victor Ponta - "dottore" PSD și ciuma roșie (PSD-UNPR-PC, beneficiarul unui sistem perpetuat încă din perioada comunistă, în care de altfel astfel de personaje propovăduiau cu cerbicie marxism-leninismul. Trebuie să înceteze minciuna, dezinformarea și manipularea tov. Victor Ponta - "dottore" PSD și a ciumei roșii (PSD-UNPR-PC)! Să vă fie rușine! Politica "attack dog" (câine de atac) de a irita, de a băga bățul prin gard, a ciumei roșii (PSD-UNPR-PC) nu poate păcali decat pe proști… P.N.L. și d-l Crin Antonescu au dat dovadă de verticalitate, corectitudine și onestitate. Sper să-i țină!

Articole pe aceeași temă

Joi, 27 Februarie 2014
Stire din Politică-Administrație : Cum îl "vede" Ponta pe Tăriceanu
Marţi, 25 Februarie 2014
Stire din Politică-Administrație : Ce spune Tăriceanu despre ruperea USL
Pagina a fost generata in 0.3281 secunde