Calapod și Tucan își mută disputa pe linia 100 a RATC

445
Edilul orașului Năvodari, Tudorel Calapod, a declarat ieri, că intenționează să extindă, în colaborare cu administrația publică locală din Constanța, dar și cu avizul Consiliului Județean, linia de autobuze 100 aparținând RATC Constanța, pe traseul Năvodari - Gară Constanța.

Pe această temă a avut loc și o dezbatere publică, la care au fost invitați să participe toți operatorii de transport, eveniment care nu a rămas fără urmări decizionale.
Astfel, ca urmare a nemulțumirilor manifestate fără rezerve de năvodăreni, dar și a atacurilor și criticilor virulente ale liberalului Jean Paul Tucan la adresa modului de monitorizare a transportului public de către primar, Calapod va solicita acordul Consiliului Local Năvodari pentru susținerea proiectului de extindere a liniei 100. Ulterior, proiectul va fi înaintat Consiliului Municipal Constanța, iar în cele din urmă, pentru aprobare, Consiliului Județean.
Pe ordinea de zi a ședinței de mâine de la Năvodari se află și proiectul de hotărâre privitor la stabilirea taxei de habitat pentru anul 2008, precum și cel care se referă la rectificarea bugetului de venituri și cheltuieli. În ceea ce privește taxa de habitat plătită de fiecare locuitor, Calapod intenționează să reducă valoarea acesteia la mai mult de jumătate. Primarul din Năvodari a ținut să menționeze, de asemenea, că, de la 1 ianuarie 2008, administrația publică locală va putea monitoriza colectarea deșeurilor, dar și că, în ceea ce privește depozitarea molozului, primăria va impune niște hotărâri.
Tot în cadrul conferinței de presă de ieri Calapod a afirmat că Primăria Năvodari a realizat proiectarea a șase parcări în diferite zone ale orașului, parcări care permit staționarea a nu mai puțin de 288 de autoturisme. Edilul a menționat totodată că pe lista de priorități a administrației publice locale se află și realizarea unui spațiu de parcare pentru autoturismele de mare tonaj.
În ceea ce privește cazurile de retrocedări existente în prezent, primarul din Năvodari a specificat că, din cele 70 de dosare depuse în conformitate cu Legea 10, 15 sunt incomplete, dar că s-a acordat un termen de două săptămâni pentru soluționarea lor. În cazul în care nu vor fi completate corect, vor fi respinse. De asemenea, un număr de 96 de dosare care au fost depuse în vederea retrocedării au fost soluționate, oamenilor fiindu-le înapoiate terenurile. Calapod apreciază însă că, dacă supune situația retrocedărilor unei analize realiste, aceasta va dura mai mult decât a sperat inițial. "Primul termen de soluționare a dosarelor a fost 1 noiembrie 2007, dar după alte estimări credem că vom finaliza abia jumătate din numărul de dosare la data de 1 februarie 2008", a declarat Calapod. Mai mult decât atât, pe rolul instanțelor judecătorești se află 30 de astfel de dosare pentru retrocedare. Calapod a menționat însă că Năvodari nu mai are, conform Legii 247, rezervă de teren.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 2.0613 secunde