Bursele pentru elevi și acordarea locurilor de veci revoluționarilor, pe lista Consiliului Local

587
1
Bursele pentru elevi și acordarea locurilor de veci revoluționarilor, pe lista Consiliului Local - fondsedintaconsiliullocal8-1521377721.jpg

Articole de la același autor

Primarul Decebal Făgădău a convocat în ședință ordinară Consiliul Local Constanța, întâlnirea urmând să aibă loc, vineri, 23 martie, de la ora 14.00, în sala "Remus Opreanu" a Palatului Administrativ. 


Pe ordinea de zi se află 79 de proiecte de hotărâre. Unul dintre acestea vizează acordarea titlului de "cetățean de onoare al municipiului Constanța" Ioanei Giucăl, fostă Badea. În vârstă de 54 de ani, Ioana Giucăl este născută în Constanța și a fost campioană olimpică la canotaj. 


Aleșii locali vor trebui să aprobe rectificarea bugetului local pe anul 2018 și execuția bugetului local pe trimestrul IV pe anul 2017. Un alt proiect aflat pe ordinea de zi face referire la aprobarea numărului și cuantumului burselor aferente semestrului I al anului școlar 2017-2018 pentru elevii din învățământul preuniversitar de stat, precum și aprobarea numărului și cuantumului burselor aferente semestrului II al anului școlar 2017-2018 pentru elevii din învățământul preuniversitar de stat. În plus, se va stabili alocarea unei sume din bugetul local în vederea organizării olimpiadelor naționale în municipiul Constanța. 


Totodată, consilierii locali vor aproba Regulamentul de acordare a finanțării nerambursabile pentru proiecte de interes general, finanțate din bugetul municipiului Constanța.


În ceea ce privește domeniul sportiv, reprezentanții Consiliului Local Municipal Constanța vor aproba două proiecte de hotărâre. Primul face referire la alocarea unei sume din bugetul local pentru finanțarea activității sportive a Asociației Suporter Spirit Club Sportiv Farul Constanța în anul competițional 2017-2018, iar cel de-al doilea la alocarea unei sume din bugetul local pentru finanțarea activității sportive a Clubului Sportiv Farul Constanța, în anul 2018.


Tot în ședința de vineri, aleșii locali vor aproba 24 de proiecte de hotărâri ce vizează atribuirea unor locuri de veci următoarelor persoane ce au statut de revoluționari: Diana Anghel, Panait Anghel, Mircea Babu, Constantin Curelescu, Nicolae Dicu, Constantin Dumitrof, Constantin Enache, Marciel Florescu, Ghiorghe Grigoraș, Bogdan Ionescu, Stela Itu, Matei Munteanu, Liliana Ndengeye, Aurel Neagu, Marin-Florian Nicola, Mihai Nicolescu, Romeu Onilă, Dumitru Parpală, Paol Popescu, Paul Șovaru, Eugen Gheorghe Stănciulescu, Gheorghe Șuțu, Constantin Tală și Atanase Eugen Tomescu.


De asemenea, în cadrul ședinței ordinare se vor lua în discuție mai multe proiecte de hotărâri ce fac referire la majorarea cu 500% a impozitului pe clădiri, începând cu anul 2018, pentru mai multe clădiri situate în municipiul Constanța, ca urmare a constatării tehnice de clădiri neîngrijite.


Comentează știrea

una...
19 martie 2018
pomeni...

le ati dat pomeni cu nemiluita, de la butelie la spatii comerciale, pamant extravilan , samd.... nu le mai ajunge putorilor astora? sunt mii de oameni care poate au facut mai multe decat ei la revolutie si nu cer nimic.... la munca, leprelor !

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4564 secunde