Bugetarii își vor lua salariile în funcție de performanțe

271
1
Bugetarii își vor lua salariile în funcție de performanțe - bugetarii-1452709819.jpg

Articole recomandate

Vicepremierii, ministrul Muncii, ministrul Justiției și reprezentanții confederațiilor sindicale vor forma un grup de lucru care va elabora, într-o lună, noul proiect al Legii salarizării bugetare, care va cuprinde și criterii de performanță, a anunțat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Suciu.


Suciu a făcut acest anunț ieri, la finalul ședinței în care Guvernul a aprobat două memorandumuri referitoare la Legea salarizării personalului bugetar.


"Vorbim de celebra Lege a salarizării publice, care trebuie să fie actualizată. Trebuie răspuns constrângerilor acestei legi, pentru că în acest moment avem 110 clase de salarizare și dintre acestea 24 sunt deja suprapuse, ca urmare a majorărilor salariului minim, din 2010 până acum, într-un ritm accelerat. Avem nivele de salarizare care nu mai diferă, pentru aceeași funcție, în ministere sau instituții diferite, dar care sunt cel puțin la nivelul clasei de salarizare în aceeași clasă, lipsesc criteriile de performanță, avem situații în care salariile de bază ale persoanelor cu vechime în muncă au ajuns să fie mai mici decât ale debutanților(...) și salariile celor cu studii superioare au ajuns să fie la nivelul salariaților cu studii medii", a spus Dan Suciu, el explicând că aceste anomalii au apărut ca urmare a majorării succesive a salariului minim din ultima perioadă.


Al doilea memorandum prevede modalitatea de lucru a grupului interministerial plus sindicate, grup care va începe un proces de consultare cu toate instituțiile și ministerele care trebuie să-și exprime punctul de vedere în legătură cu modificările Legii salarizării publice.


Comentează știrea

FOARTE BINE
14 ianuarie 2016
RESTABILITI VALORILE

Grilele de valori s-au rasturnat demult in societatea romaneasca. Sper sa le reuseacsa sa restabilesca un sistem corect de valoare a muncii, a profesionalismului dublat de bunacredinta, de corectitudine si respect pentru cetatean.Sper ca parlamentarii sa nu puna bete in roate, sa uite de ciolan si nepotisme in regii, administratii si institutii ale statului, scoli etc.Performanta trebuie rasplatita, iar contraperformanta sanctionata!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5466 secunde