€ 4.7205
£ 5.2885
$ 4.1484

Mai multe ştiri online:

Băsescu acuză opoziția: "Pare a face un blat cu PSD refuzând să depună moțiune de cenzură"

Ştire online publicată Luni, 24 Septembrie 2018. Autor: Cuget Liber Online.
Opoziția pare a face un blat cu PSD refuzând să depună o moțiune de cenzură, afirmă fostul președinte Traian Băsescu, senator PMP.

„Opoziția pare a face un blat rușinos cu PSD refuzând să depună o moțiune de cenzură. PNL și USR pur și simplu mimează opoziția. Context: economia este măcinată de criza pestei porcine, gestionată cu deplină incompetență de guvern; sub comandă politică, dreptul la libera exprimare a fost înăbușit prin intervenția exagerat violentă a jandarmilor împotriva manifestanților din 10 august în Piața Victoriei; guvernul Dăncilă este incapabil să utilizeze fondurile europene; alianța PSD-ALDE scârțâie din toate încheieturile datorită ambițiilor prezidențiale ale lui Tăriceanu și a blocării amnistiei și grațierii; PSD este brăzdat de falii generate de lupta clicilor din interior pentru bani și putere, lupte care nu se vor opri curând; UDMR se declară nemulțumit de colaborarea cu Guvernul Dăncilă; aripa Ponta este într-o bătălie deschisă cu Dragnea”, a scris Traian Băsescu, duminică, pe Facebook.

În opinia lui Traian Băsescu, președinții PNL și USR, Ludovic Orban și Dan Barna, mimează opoziția și depun moțiuni simple împotriva miniștrilor Carmen Dan și Petre Daea, moțiuni care constituțional nu au niciun efect, în loc să se alăture PMP și să depună o moțiune de cenzură sănătoasă împotriva Guvernului Dăncilă, cu ceva șanse de reușită și pentru a continua să țină PSD-ul în corzi.

„Dacă moțiunea de cenzură ar reuși, acela ar fi și sfârșitul lui Dragnea și, slavă Domnului, sunt destui parlamentari PSD care îi vor capul acum când este șubrezit consistent. Moment politic mai bun pentru o moțiune de cenzură nu poate exista. Reușită sau nu, moțiunea ar avea meritul unei delimitări clare a opoziției de ticăloșiile și incompetența Guvernului Dăncilă și ale alianței PSD - ALDE. Din păcate, asistăm la un blat degradant pentru PNL și USR, la fel ca blaturile din Parlament la votul legii care propunea 300 parlamentari sau cea prin care se acordă pensii speciale aleșilor din administrația locală, când PNL a votat cot la cot cu PSD. Dacă USR și PNL nu găsesc motive pentru o moțiune de cenzură, le sugerez să ia scrisoarea puciștilor Firea, Stănescu și Țutuianu, s-o numească Moțiune de Cenzură împotriva Guvernului Dăncilă și s-o depună. Din PSD vor avea sigur voturile puciștilor care sunt departe de a se dezice de acțiunea lor. Sunt unii care se cred pe ei deștepți (de fapt niște propagandiști blatiști) și pe noi proști, care public justifică inacțiunea politică prin faptul că opoziția nu are majoritate în Parlament. De acord. Dar un guvern mai bun decât Guvernul Dăncilă, cu care să nu ne fie rușine în președinția UE, putem avea? Eu sunt convins că da”, a transmis fostul președinte. 

Distribuie :

Top ştiri din ultimele 7 zile

ziare & stiri Revista presei
Pagina a fost generata in 0.7438 secunde