Băsescu a sărbătorit cu foștii săi colegi 36 de ani de la absolvirea Institutului de Marină

659
Băsescu a sărbătorit cu foștii săi colegi 36 de ani de la absolvirea Institutului de Marină - basescu-1346018160.jpg

Articole de la același autor

Președintele suspendat Traian Băsescu a sărbătorit, sâmbătă seară, cu foștii săi colegi, la restaurantul unui hotel din Constanța, 36 de ani de la absolvirea Institutului de Marină "Mircea cel Bătrân". 


Șeful statului a ajuns la restaurant în jurul orei 19.30, împreună cu soția sa, refuzând să facă declarații. La petrecere, au fost invitați aproximativ 60 de absolvenți. 


Aceasta este prima apariție publică a președintelui suspendat după decizia de marți a Curții Constituționale, de invalidare a referendumului din 29 iulie și potrivit căreia Traian Băsescu ar urma să revină la Cotroceni. 


În perioada în care a fost suspendat din funcția de șef al statului, mai mulți foști colegi au venit la sediul său de campanie din București pentru a-l susține. 


De când este președinte, Traian Băsescu s-a întâlnit în fiecare vară cu foștii săi colegi, la vila de protocol de la Neptun.

Traian Băsescu a absolvit Institutul de Marină "Mircea cel Bătrân", Facultatea de Navigație, Secția Comercială, în anul 1976.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.563 secunde