Atașatul militar al Marii Britanii, vizită la Prefectura Constanța

213
Atașatul militar  al Marii Britanii, vizită la Prefectura Constanța - prefecturaconstantavizitaatasatm-1491493904.jpg

Articole de la același autor

Prefectul județului Constanța, Adrian Nicolaescu, împreună cu primarul municipiului Constanța, Decebal Făgădău, și cu un reprezentant al Consiliului Județean Constanța, a primit, ieri, vizita atașatului militar al Regatului Unit al Marii Britanii, comandorul Neville McNally.

În cadrul întrevederii, autoritățile constănțene au făcut o scurtă prezentare a județului și au evidențiat bunele relații dintre România și Marea Britanie.

Atașatul militar al Regatului Unit al Marii Britanii este nou numit în funcție și s-a declarat onorat că se află pentru prima oară în vizită la Constanța. Înaltul oaspete a apreciat oportunitățile pe care le oferă Portul Constanța și și-a exprimat încrederea că militarii britanici vor avea o strânsă colaborare cu cei români în cadrul aplicațiilor comune care se vor desfășura în Marea Neagră. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.496 secunde