Primarul Marian Gălbinașu:

"Asfaltarea tuturor drumurilor în 2015 este proiectul meu de suflet"

1745
1

Articole de la același autor

Acolo unde în administrația publică locală există o echipă unită care lucrează în interesul cetățenilor care i-au ales și nu în interesele partidelor pe care le reprezintă, lucrurile merg șnur. Aflat la cel de-al treilea mandat în fruntea administrației publice locale din comuna Corbu, liberalul Marian Gălbinașu, spune că între el și consilierii locali există o colaborare foarte bună, motiv pentru care, și în 2014, tot ceea ce și-a propus a și realizat pentru comună.

"A fost un an bun și, împreună cu toți consilierii locali am reușit să ducem la capăt mai multe proiecte. Printre altele, am reușit să realizăm 10 grupuri sanitare noi în interiorul Școlii Cor-bu 2. Acolo era o situație destul de atipică deoarece copiii trebuiau să iasă afară la toalete. Acum, totul arată foarte bine, conform normelor. Costul total al investiției s-a ridicat la 40.000 de euro, bani de la bugetul local la care s-a adăugat și o sponsorizare din partea World Vision. O altă lucrare dusă la bun sfârșit în 2014 a vizat reabilitarea acoperișului de la Căminul Cultural Vadu. De asemenea, tot anul acesta am reușit să punem în funcțiune eoliana prin care se furnizează energie. Pe viitor vom mai aplica pentru încă o turbină deoarece costurile la iluminatul public stradal și la instituțiile publice au scăzut cu 30-40%", a declarat primarul Marian Gălbinașu.

Pe de altă parte, o altă lucrare rea-lizată cu bani de la bugetul local vizează amenajarea remizei PSI care se construiește în aceste zile chiar lângă sediul Primăriei. Este vorba despre o magazie care va adăposti mașinile și utilajele de intervenție. În plus, acolo va funcționa și un atelier mecanic pentru revizia și repararea acestora.

"Magazia este amplasată pe spațiul unde erau niște dependințe vechi ce au fost demolate. Acolo se construiește o hală pentru mașina de pompieri, buldoexcavatorul și autoturismele din dotare. De asemenea vor exista și un atelier mecanic, vestiare și alte de-pozite pentru stocarea materialelor necesare. După cum ați observat se lucrează intens astfel că lucrarea va fi finalizată peste câteva zile", a mai spus primarul Marian Gălbinașu.

El a mai adăugat că, tot în acest an, a reușit să achiziționeze centrale termice pentru bisericile Corbu1, Corbu 2 și Vadu, investiții care s-au ridicat la un miliard de lei. Totodată, o altă investiție realizată cu bani de la bugetul local a vizat extinderea Cen-trului de Reumatologie din Corbu.

Mulțumit de cele realizate în 2014, primarul Marian Gălbinașu spune că are planuri mari și pentru anul care se apropie.

"Avem în vedere demararea unui proiect de asfaltare a tuturor străzilor. Au fost încheiate reabilitările și instalările rețelelor de apă și canalizare. Lucrarea reprezintă o prioritate pentru administrația locală și va fi făcută exclusiv din fonduri de la bugetul local. Investiția se va ridica la opt milioane de lei. Pot să spun că asfaltarea tuturor drumurilor din comună în 2015 este proiectul meu de suflet, dacă pot zice așa. Toată lucrarea se va întinde pe o suprafață de 34 de kilometri", a mai spus primarul din comuna Corbu, Marian Gălbinașu.

În altă ordine de idei, pentru că este sfârșit de an iar oamenii sunt interesați de impozitele și taxele pe anul viitor, edilul a spus că acestea nu se vor majora în 2015. 

Comentează știrea

adrian
10 decembrie 2014
oferta

Cea mai noua oferta de lucru! Nu este necesara experienta! Oferim curs gratuit si complet de instruire de la zero! Selectam urgent dezvoltatori de proiect pentru piata nationala si mondiala. Plata castigurilor realizate este garantata prin contract legal. Se lucreaza part-time (in timpul liber) sau full-time, la alegere. Cerem seriozitate maxima si dorinta de a invata ceva absolut nou si de viitor. Detalii,dupa ce trimiteti "Info" la email: [email protected]

Articole pe aceeași temă

Joi, 25 Septembrie 2014
Stire din Cultură-Educație : Bucurie mare pentru copiii din Vadu
Miercuri, 12 Noiembrie 2014
Stire din Sănătate : Colectă mobilă de sânge, la Corbu
Miercuri, 22 Octombrie 2014
Stire din Social : Localitatea Corbu, fără apă rece
Marţi, 21 Octombrie 2014
Stire din Social : Atenție,  se oprește apa în Corbu!
Miercuri, 20 August 2014
Stire din Sănătate : Colectă mobilă de sânge, la Corbu
Pagina a fost generata in 1.8175 secunde