Anunț important de la Primăria Constanța referitor la mașinile parcate neregulamentar

496
Anunț important de la Primăria Constanța referitor la mașinile parcate neregulamentar - anuntimportantridicaremasini-1552428703.jpg

Articole de la același autor

Administrația publică locală a anunțat, ieri, că au mai rămas doar câteva zile până ce vor fi ridicate mașinile care staționează sau sunt oprite neregulamentar. Mai exact, măsura va intra în vigoare începând cu data de 15 martie 2019. 
Ridicarea autovehiculelor este dispusă de polițiștii rutieri din cadrul IPJ Constanța și de polițiștii locali de la Direcția Generală Poliția Locală. 


Câteva situații în care se poate dispune măsura ridicării: mașinile sunt pe carosabil unde staționarea este interzisă prin lege, pe trotuare fără respectarea prevederilor legale, pe spații verzi, în parcuri, în locurile unde sunt montate pavele, în parcările amenajate, fără a avea achitată contravaloarea taxei privind parcarea sau pe locurile de parcare amenajate și semnalizate corespunzător, destinate persoanelor cu handicap etc. 


Potrivit reprezentanților Primăriei Constanța, mașinile vor fi recuperate doar de utilizatorii de drept în prezența unui polițist și după achitarea taxelor prevăzute prin HCLM 399/2018, mai exact, tarif ridicare mașini - 450 de lei, tarif transport mașini - 120 de lei, tarif depozitare mașini/zi - 60 de lei. 


Mașinile vor fi depozitate în parcul auto situat pe strada Caraiman, nr.1. Programul de restituire este non-stop. Constănțenii pot verifica dacă autovehiculul a fost ridicat sunând la dispeceratul Direcției Generale Poliția Locală Constanța - 0241.484.205.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 1.6923 secunde