Alina Gorghiu cere suspendarea subvențiilor pentru PSD, în urma dosarului Drăghici

110
Alina Gorghiu cere suspendarea subvențiilor pentru PSD, în urma dosarului Drăghici - alina-1554635013.jpg
Senatorul PNL Alina Gorghiu solicită Autorității Electorale Permanente să suspende acordarea subvențiilor de la bugetul de stat pentru PSD, în contextul în care trezorierului social-democraților, Mircea Drăghici, a fost pus sub acuzare pentru delapidare. 


"Solicit AEP să își facă datoria și să suspende acordarea subvențiilor către PSD, prin aplicarea art. 24 alin. (1) raportat la art. 25 alin. (1) și (2) din Legea nr. 334/2006 privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale. AEP ignoră una dintre atribuțiile sale expres prevăzute de Regulamentul de organizare și funcționare!", a scris Gorghiu, duminică, pe Facebook. 


Senatorul spune că art. 3 lit. a) din regulament prevede ca una din atribuțiile AEP este aceea de a controla respectarea legislației în materie electorală și de a aplica sancțiuni atunci când este cazul. 


"Având în vedere că există, conform comunicatului de presa al DNA din data de 02.04.2019, suspiciunea rezonabilă că domnul Mircea Draghici nu a respectat dispozițiile art. 25 alin. (2) raportat la alin. (1) din Legea nr. 334/2006, unde se prevede clar ce destinații pot avea veniturile care provin din subvenții de la bugetul de stat, e obligatoriu ca AEP să acționeze în consecință", spune senatorul PNL. 


Gorghiu mai precizează că, potrivit datelor publice, AEP acordă PSD peste 7,5 milioane de lei lunar. "Aceste sume de bani pe care le primește PSD reprezintă un avantaj incredibil în campaniile electorale care urmează. Mai ales în condițiile în care au adoptat OUG nr. 6/2019 prin care au prevăzut ca subvențiile de la stat pot fi cheltuite și în campania electorală", afirmă senatorul PNL. 


Alina Gorghiu susține că lipsa de reacție din partea AEP are legătura cu numirea recentă a președintelui acesteia, ce a fost propus și susținut de PSD. "Nu poate fi uitat că prima sa decizie majoră după numirea în funcția de președinte a fost să suspende toate controalele efectuate de AEP cu privire la modul în care partidele politice au cheltuit banii proveniți din subvenții", spune ea. 


Mircea Drăghici a fost pus sub acuzare de DNA pentru săvârșirea infracțiunilor de delapidare și utilizarea subvențiilor în alte scopuri decât cele pentru care au fost acordate, într-un dosar legat de cheltuirea banilor primiți de partid ca subvenție, potrivit Agerpres. 


Potrivit DNA, în calitate de trezorier al PSD, având atribuții de gestionare și administrare a bunurilor și fondurilor bănești aparținând partidului, Mircea Drăghici, care are calitatea de suspect în dosar, și-ar fi însușit suma de 380.000 euro prin încheierea unui contract de închiriere a unui imobil, având un caracter simulat, folosind astfel suma de bani provenită din subvenții în alte scopuri decât cele pentru care au fost acordate, respectiv pentru plata parțială în proporție de peste 2/3 a unui imobil.




Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4027 secunde