Alegerile locale ar putea avea loc pe 28 iunie

576
Alegerile locale ar putea avea loc pe 28 iunie - dataalegerilor-1583872847.jpg

Articole de la același autor

Reprezentanții partidelor parlamentare au ajuns, ieri, la un acord comun,  în discuția cu premierul interimar Ludovic Orban, ca alegerile locale să aibă loc la data de 28 iunie. Decizia finală va fi luată, însă, în două săptămâni, în funcție de evoluția epidemiei de coronavirus. 


"Am avut o discuție foarte utilă, într-un moment deosebit de important. Am discutat doar despre data pe care Guvernul vrea să o propună. Am agreat - având în vedere situația prin care trece țara - data de 28 iunie. Va fi probabil propunerea Guvernului în această perioadă. S-a discutat despre măsurile pe care Guvernul le-a luat și le va lua în următoarele zile", a declarat, la Digi24, la ieșirea de la consultările cu premierul Ludovic Orban, liderul PMP, Eugen Tomac. 


Întrebat dacă s-a mai discutat cumva despre alegeri anticipate, Tomac a spus: "Toate partidele au discutat că este nevoie de un Guvern stabil".


De asemenea, întrebat dacă vor avea loc alegerile în cazul în care epidemia de coronavirus avansează, liderul PMP a spus: "Orice politician rațional se uită și la ce se întâmplă în jurul nostru. Sperăm ca măsurile să atenueze epidemia și până la data de 28 iunie să nu mai existe pericol". 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3969 secunde