Ziua Drapelului Național, sărbătorită la Constanța

Vineri, 26 Iunie 2020
297
Un imens drapel a fost ridicat, vineri, pe catargul de pe esplanada Comandamentului Flotei de pe faleza Constanței. Ceremonia a fost dedicată Zilei Drapelului Național, iar la eveniment au participat, alături de militari din Forțele Navale Române, prefectul județului Constanța, George Niculescu, precum și reprezentanți ai administrației locale și județene.

Festivități de marcare a Zilei Drapelului au avut loc, vineri, și în Mangalia, Brăila, Tulcea, Babadag și București. Toate activitățile au fost organizate cu respectarea strictă a regulilor de distanțare socială.

26 iunie a fost proclamată Ziua Drapelului Național, prin Legea nr. 96 din 20 mai 1998, pentru a marca data de 26 iunie 1848, ziua în care guvernul revoluționar a decretat ca Tricolorul (roșu, galben și albastru) să reprezinte steagul tuturor românilor.

Drapelul național evocă trecutul glorios de luptă al poporului român pentru libertate națională, amintind fiecărui militar datoria sfântă de a servi cu credință patria, de a apăra cu orice preț unitatea, suveranitatea și independența României.

Cele trei culori ale drapelului național împărțite în mod egal reprezintă principiul egalității, iar orientarea culorilor semnifică verticalitatea poporului român. 


Articole pe aceeasi tema

Pagina a fost generata in 0.2621 secunde