Voiculescu se ține de cuvânt. Ministrul Daniel Constantin denunțat la Parchet

420
Voiculescu se ține de cuvânt. Ministrul Daniel Constantin denunțat la Parchet - ministrulagriculturiidanielconst-1420382155.jpg

Articole de la același autor

Fondatorul Partidului Conservator, Dan Voiculescu, și-a pus în aplicare amenințările, astfel că, unul dintre apropiații săi a formulat plângere penală împotriva lui Daniel Constantin.

Drept urmare, procurorii efectuează cercetări împotriva actualului ministru al Agriculturii, Daniel Constantin, sub aspectul infracțiunii de favorizare a infractorului.

Dosarul a apărut ca urmare a plângerii penale a lui Vlad Nicolae Săvulescu, fost director în ADS, condamnat la șase ani de închisoare în dosarul ICA. În plângere, Săvulescu acuză că actualul ministru, împreună cu alți funcționari, a refuzat să pună la dispoziția acuzaților din dosarul ICA documentele prin care ministerul s-a constituit parte civilă în dosar, la cererea DNA. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3968 secunde