Vineri este ultimul termen de înscriere în Registrul electoral cu adresa de reședință
Articole recomandate
Ordinea de zi a ședinței Consiliului Local, suplimentată. Stabilirea prețului energiei termice către populație, în discuție
24 Aprilie 2024
Elevii au motive de bucurie! 25 de microbuze şcolare electrice, distribuite în judeţul Constanţa
24 Aprilie 2024
Vineri este ultimul termen până la care cetățenii cu drept de vot care și-au stabilit reședința în circumscripția electorală în care au loc alegeri pot solicita primarului, pe baza actului de identitate, înscrierea în Registrul electoral cu adresa de reședință pentru scrutinul respectiv, potrivit Agerpres.
''Până cel mai târziu cu 23 de zile înaintea datei scrutinului, adică până cel mai târziu în data de 4 septembrie 2020, cetățenii cu drept de vot care și-au stabilit reședința în circumscripția electorală în care au loc alegeri pot solicita primarului, pe baza actului de identitate, înscrierea în Registrul electoral cu adresa de reședință pentru scrutinul respectiv'', potrivit prevederilor legale.
Cetățenii care nu s-au înscris în Registrul electoral cu adresa de reședință vor fi înscriși în listele suplimentare dacă fac dovada cu actul de identitate că au adresa de reședință pe raza secției de votare la care s-au prezentat la vot.
La alegerile locale, dreptul de vot se exercită numai în comuna, orașul, municipiul sau subdiviziunea administrativ-teritorială a municipiului în care alegătorul își are domiciliul sau reședința, după caz.
Alegătorii votează numai la secția la care este arondată strada sau localitatea de domiciliu sau reședința și unde sunt înscriși în lista electorală permanentă (alegătorii cetățeni români) sau în copia de pe lista electorală complementară (alegătorii cetățeni ai Uniunii Europene).
Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole din aceeași secțiune
Joi, 03 Septembrie 2020
Joi, 03 Septembrie 2020
Joi, 03 Septembrie 2020
Joi, 03 Septembrie 2020
Joi, 03 Septembrie 2020
Joi, 03 Septembrie 2020
Joi, 03 Septembrie 2020
Joi, 03 Septembrie 2020
Miercuri, 02 Septembrie 2020
Miercuri, 02 Septembrie 2020
Miercuri, 02 Septembrie 2020
Miercuri, 02 Septembrie 2020