Vin zile grele pentru taximetriști! Primăria a pregătit sancțiuni drastice și uniforme!

Marţi, 09 Februarie 2021, 00:00
5847
Taximetriștii care „calcă pe bec” de două ori într-un an riscă să nu mai profeseze până la trei luni. Ba mai mult, dacă folosesc un aparat de taxat defect sau nefiscalizat, sunt trași pe dreapta definitiv, fără să mai aibă posibilitatea să se mai angajeze în această profesie. Acestea sunt doar câteva dintre regulile drastice cuprinse în Regulamentul privind organizarea și executarea serviciului de transport în regim de taxi în municipiul Constanța.

Regulamentul respectiv este, în aceste momente, supus „negocierilor” dintre Primăria Constanța și reprezentanții taximetriștilor din municipiul Constanța. Altfel spus, normele drastice sunt, deocamdată, doar la stadiul de propunere, pe care taximetriștii trebuie să le analizeze. „Am primit forma actuală a regulamentului în cursul zilei de vineri, 5 februarie, urma ca luni, 8 februarie, să aibă loc o nouă întâlnire cu reprezentanții Primăriei Constanța, dar am solicitat amânarea ei, pentru a avea timp să analizăm propunerile și să le discutăm între noi”, a declarat pentru „Cuget Liber” Lică Neagu, președintele Federației Naționale a Sindicatelor Șoferilor din România.

În acest regulament, pe lângă aspecte precum modificarea locurilor unde sunt amplasate stațiile taxi și suplimentarea numărului lor, precum numărul total al autorizațiilor de taxi emise (de menționat că primăria propune să fie eliberate 1262 de autorizații, în timp ce taximetriștii solicită o medie de 1500 de autorizații), sunt stipulate și reguli drastice pentru taximetriști, care ar duce la acea „curățenie” adusă în discuție între cele două părți, încă de la începutul anului.

Astfel, propunerea autorităților este ca taximetriștilor să le fie suspendate autorizațiile pentru una – trei luni pentru diverse abateri, în vreme ce pentru altele, considerate mai grave, să le fie anulată definitiv. De exemplu, taximetriștii ar putea fi trași la dreapta, până la trei luni, dacă sunt sancționați de două ori pe parcursul unui an: fie pentru că circulă cu ITP-ul mașinii expirat, fie pentru că refuză comenzi, fie că nu se supun controlului autorităților abilitate sau că parchează autoturismul taxi pe domeniul public, în locuri interzise. „Transportatorul titular al autorizației taxi va fi notificat de către autoritatea de autorizare la fiecare sancțiune aplicată conducătorului auto. (…) Suspendarea autorizației taxi se face prin dispoziție de primar. La expirarea perioadei de suspendare, transportatorul va prezenta un raport al casei de marcat din care să reiasă că nu a avut activitate pe perioada suspendării, pentru a i se putea restitui autorizația taxi și cele două ecusoane”, se stipulează în proiectul de regulament.



„Curățenie”: vor rămâne fără autorizații cei care comit două abateri într-un an


Pentru abateri considerate mai grave – precum folosirea unui aparat de taxat defect, fapt depistat în două ocazii diferite, a unui aparat de taxat nefiscalizat sau pentru încălcarea suspendării – autorizația de taxi va fi retrasă definitiv. Aceeași măsură se dispune și dacă taximetristului i-a fost suspendată autorizația de două ori, într-un an.

În proiect sunt prevăzute și sancțiuni piperate: între 300 și 500 lei pentru taximetriști care staționează cu mașina în afara locurilor de așteptare, între 400 și 600 de lei pentru cei care nu montează ecusoanele taxi sau între 500 și 700 lei pentru transportatorii care angajează șoferi sancționați în trei rânduri diferite. Mai mult, Poliția Locală a prevăzut că taximetriștii care vor agresa fizic sau verbal autoritățile riscă să primească amendă și să le fie suspendată autorizația taxi pentru trei luni.

Toate aceste sancțiuni ar urma să fie cuprinse în cazierul de conduită profesională al fiecărui taximetrist. Primăria ar urma să dețină baza de date cu toți taximetriștii din Constanța și evidența abaterilor grave pe care le comit.

„Pe de altă parte, autoritățile intenționează să le pună uniformă: pantaloni negri și cămașă albastră. Nu au copiii la școală, nu au angajații primăriei, de ce să aibă taximetriștii? Intenția lor este ca regulamentul să intre în vigoare până la începutul verii. Deocamdată, urmează să ne consultăm, să discutăm cu taximetriștii, să vedem ce propuneri au”, a precizat Lică Neagu. 



Pagina a fost generata in 0.3545 secunde