Veteranii din teatrele de operații, cinstiți de Primăria Medgidia

152

Articole de la același autor

Veteranii din teatrele de operații au fost, vineri, cinstiți la Medgidia printr-un eveniment militar, organizat în Piațeta Decebal, 23 de cadre militare fiind felicitate și recompensate pentru devotamentul față de țară și curajul de care au dat dovadă în teatrele de operații din Bosnia, Kosovo, Afganistan și Irak.

Programul evenimentului a debutat cu intonarea imnului național, urmat de cuvântări ale comandantului garnizoanei Medgidia, dr. Gheorghe Rotariu și primarului municipiului Medgidia, Marian Iordache.

"Astăzi îi omagiem și pe cei 26 de militari români care au apărat țara cu prețul vieții, pe cei 160 care au fost răniți și pe toți militarii care luptă în misiuni", le-a urat comandatul camarazilor săi, înainte să le acorde diplomele de onoare.

Cadrele militare au fost recompensate și de municipalitate, în semn de respect pentru activitatea lor în teatrele de operații, moment urmat de un spectacol susținut de Fanfara Brigăzii 1 Mecanizată "Argedava" și defilarea cadrelor militare. Totodată, a fost organizată o expoziție de pictură dedicată "Zilei Veteranilor din Teatrele de Operații", realizată cu sprijinul Adinei Dogaru, coordonatoarea cercului de pictură al Casei de Cultură "Ioan N. Roman", în care micii pictori au pus pe hârtie gândurile și viziunea lor asupra misiunii pe care o are Armata Română în teatrele de operații. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Miercuri, 11 Noiembrie 2015
Stire din Politică-Administrație : Eroii sârbi, comemorați la Medgidia
Pagina a fost generata in 0.4901 secunde