Vasile Blaga, audiat la Înalta Curte ca martor în procesul lui Darius Valcov

Marţi, 25 Iunie 2019
97
Instanța Supremă a acceptat mai multe cereri ale lui Darius Valcov în dosarul în care a fost condamnat la 8 ani de închisoare în prima instanță, printre care audierea lui Vasile Blaga ca martor, scrie g4media.ro


În timpul urmăririi penale, Darius Vâlcov le-a declarat procurorilor Direcției Naționale Anticorupție (DNA) că în 2009 a fost chemat de Vasile Blaga la sediul central al PDL, iar acesta i-ar fi spus, confidențial, că știe că în Olt vor fi licitații pentru lucrări de reabilitare a rețelelor de apă și canalizare, după care i-a transmis că alocarea fondurilor pentru unele lucrări la Primăria Slatina se va face, pe viitor, doar dacă SC Tehnologica Radion SRL va câștiga licitațiile.

În justificarea interesului manifestat de Vasile Blaga, Vâlcov a susținut că știa și că firma Tehnologica Radion era condusă "din umbră" de către greii din PDL de la acea vreme, "printre care se afla și domnul Vasile Blaga". De altfel, Valcov a fi formulat un denunt pe numele lui Blaga, care a fost clasat.

"E vorba de a demonstra că ceea ce inculpatul Valcov a arătat în declarația pe care a dat-o este adevărat (…) Vâlcov vine și spune că Blaga a fost cel care l-a pus în contact cu Berna Theodor (…) ceea ce vrem noi sa demonstram este credibilitatea pe care Vâlcov o are in declarația sa", a explicat avocatul acestuia la termenul din 11 iunie.

O altă cerere acceptată de cei cinci judecători care vor decide verdictul final în procesul fostului consilier este audierea în ședință publică a înregistrării din 31 martie 2015, de la DNA, cu momentul recunoașterii acuzațiilor din dosar. Vâlcov și-a retras ulterior mărturia. Avocatul lui Darius Valcov vrea să demonstreze că declaratia ar fi fost luată sub presiune.


Absent la termenele care au avut loc în apel, magistrații îl somează pe fostul ministru al Finanțelor să participle la ședințele de judecată.

"Pune în vedere apelantului inculpat Vâlcov Darius Bogdan să se prezinte la instanță pentru a-și exprima punctul de vedere, în sensul de a preciza dacă dorește să dea declarație în această fază procesuală, iar în cazul în care nu se poate prezenta la instanță să depună o declarație autentificată din care să rezulte, fără echivoc, poziția acestuia cu privire la acest aspect", se arată în încheierea instanței.


Pagina a fost generata in 0.1874 secunde