USL are patru reprezentanți la consultările de la Cotroceni

163
USL are patru reprezentanți la consultările de la Cotroceni - victorpontadeclaratii-1355734737.jpg
Uniunea Social Liberală are patru reprezentanți la consultările de la Palatul Cotroceni, câte unul de la fiecare partid component al USL, a declarat luni dimineață premierul Victor Ponta, copreședinte al Uniunii.

"Suntem într-o formulă restrânsă, în sensul în care USL are câte un reprezentat din fiecare partid", a precizat Ponta, înaintea ședinței conducerii USL.

Potrivit acestuia, preocuparea principală a Guvernului nu este legată de consultările de la Cotroceni, care sunt o procedură normală și o formalitate, ci de ceea ce se întâmplă în țară, respectiv în nordul Moldovei, din cauza vremii nefavorabile. El a adăugat că autoritățile de resort fac tot posibilul pentru remedierea situației și a anunțat că după consultările cu președintele Traian Băsescu se va întoarce la Palatul Victoria împreună cu miniștrii de resort.

Întrebat ce părere are de faptul că președintele PNL, Crin Antonescu, copreședinte USL, nu participă la discuțiile de la Cotroceni, premierul a arătat că "este foarte normal", importat fiind ca PNL să fie reprezentat.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Miercuri, 12 Decembrie 2012
Stire din Politică-Administrație : Ei sunt noii parlamentari de Constanța
Pagina a fost generata in 0.9958 secunde