Deputatul Mihai Tararache:

"Universitatea Ovidius să facă public raportul comisiei MEN"

363

Articole de la același autor

Deputatul constănțean Mihai Tararache a adresat o interpelare ministrului Educației Naționale, Sorin Mihai Cîmpeanu, tema vizată fiind situația de la Universitatea Ovidius din Constanța (UOC).

"Este bine cunoscută, de către întreaga comunitate academică din țară, situația creată în Universitatea "Ovidius" din Constanța. După cum bine știți, anul trecut am depus o interpelare privind situația fără precedent, la acea dată, de la UOC. Spuneam atunci, că prin acuzele aduse fostului rector, prof. univ. dr Dănuț Tiberius Epure, amplu mediatizate de întreaga mass-media, imaginea și prestigiul celei mai mari instituții de învățământ superior din Dobrogea au fost profund afectate, iar activitatea generală a instituției a fost perturbată. Corpul de control al ministerului a dispus atunci un control pentru a afla care au fost cauzele acelei situații, dar și pentru a trage concluziile. A trecut aproape un an de la trimiterea acestui raport către conducerea Universității și nu se cunoaște, nici azi, conținutul raportului Comisiei Corpului de Control", a spus deputatul Mihai Tararache în interpelarea sa.

În acest context, parlamentarul constănțean a atras atenția ministrului Educației Naționale că, prin situația creată există suspiciunea, justificată, din partea unui număr mare de cadre didactice și studenți din cadrul Universității "Ovidius", că această nepublicare a rezultatelor controlului este menită să ascundă unele deficiențe constatate, pentru protejarea unor persoane cu funcții de conducere din cadrul UOC, protejate politic.

"Așa cum bine știți, în continuare sunt probleme la UOC, probleme legate de practica anumitor profesori, care nu renunță la mult îndrăgita «atenție». În calitate de deputat de Constanța, dar și ca susținător al mediului universitar constănțean, al acestei instituții emblematice pentru orașul și județul în care m-am născut și pe care îl reprezint în Parlamentul României, îmi doresc, și asta cât mai repede, refacerea imaginii și restabilirea legalității în întreaga activitate din Universitatea Ovidius din Constanța", a mai spus parlamentarul din Constanța.

La final, având în vedere cele prezentate dar și situația nedorită care persistă pe alocuri, în care se află în acest moment UOC, deputatul Mihai Tararache, care este independent din punct de vedere politic, i-a solicitat ministrului să răspundă când anume va face public conținutul integral al raportului Comisiei Corpului de Control al Ministerului Educației Naționale. Totodată, el a cerut să se facă publice sancțiunile dispuse persoanelor care au săvârșit neregulile semnalate de către cadrele didactice din UOC și membrii Comisiei Corpului de Control al MEN și a solicitat ca răspunsurile să le primească atât oral cât și în scris.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4321 secunde