Un fost consilier al ministrului Transporturilor, trimis în judecată de DNA pentru trafic de influență

Joi, 02 Iulie 2020
129
Un fost consilier al ministrului Transporturilor din perioada 2012, Ovidiu Silaghi, este trimis în judecată de DNA pentru trafic de influență. Dosarul vizează încasarea unor comisioane de două milioane de euro, informează Digi24.


Procurorii DNA susțin că banii au fost încasați în schimbul deblocării unor plăți datorate de stat unei companii pentru lucrări de reabilitare a unor tronsoane de cale ferată.


În dosar mai sunt trimise în judecată trei persoane, printre care soțul fostului consilier, cetățean italian, pentru trafic de influență, spălare de bani și evaziune fiscală.


Dosarul s-a constituit în urma cererii de asistență juridică formulată de autoritățile belgiene, investigația find realizată cu sprijinul OLAF și al EUROJUST.


M. V. S. este acuzată de procurorii DNA că în baza unei înțelegeri prealabile pe care o avea cu doi italieni, ar fi pretins, ajutată de unul dintre cei doi, care era soțul ei, sume de bani de la reprezentantul sucursalei unei companii de construcții din Italia pentru a interveni în favoarea acesteia pentru primirea unor bani pentru lucrări executate la calea ferată.



Articole din aceeaşi secţiune

Pagina a fost generata in 0.3231 secunde