UDTTMR a sărbătorit a doua zi de Bayram la sediul uniunii

697
2
În perioada 6-9 noiembrie, musulmanii din întreaga lume sărbătoresc, timp de patru zile, Kurban Bayram. Este Sărbătoarea Sacrificiului, care se celebrează în luna "zilhigge", ultima lună din calendarul islamic.
Cu această ocazie, membrii Uniunii Democrate a Tătarilor Turco Musulmani din România (UDTTMR) au sărbătorit, ieri, cum se cuvine cea de-a doua zi a Bayramului la sediul uniunii. Pe lângă gazde, la eveniment au fost prezenți consulul general al Republicii Turcia la Constanța, Füsun Aramaz, invitați ai lumii culturale și sportive din Constanța, jurnaliști și aproximativ 100 de persoane din cadrul uniunii.
Primitori ca de fiecare dată, gazdele au urat bun venit atât membrilor comunității, cât și românilor prezenți la eveniment.
"Doresc tuturor un bun venit și o sărbătoare cât mai frumoasă", a spus președintele UDTTMR, Varol Amet, care a îndeplinit serviciile de gazdă.
În continuare, au luat cuvântul consulul general al Republicii Turcia la Constanța, Füsun Aramaz, care a spus că îi face o deosebită plăcere să fie alături de turci și tătari în aceste momente deosebite.
La rândul lui, deputatul UDTTMR Aledin Amet a precizat că se bucură nespus de mult că se organizează astfel de acțiuni în cadrul comunității.
Și subprefectul Aidun Curt-Mola a ținut să precizeze că este o mare bucurie să petreacă alături de cei din comunitate și și-a exprimat recunoștința față de cei care au dat curs invitației.
Prezent la eveniment, Muftiul Iusuf Muurat a felicitat comunitatea turco-tătară, însă a precizat că, anul acesta, bucuria sărbătorii i-a fost umbrită de o "palmă" primită din partea autorităților locale, care nu doresc să țină cont că Geamia Hunchiar este un monument istoric al tuturor.
După discursuri, toți cei prezenți au fost invitați în curtea instituției, unde, conform tradiției, a fost sacrificat un batal. Ulterior, cei prezenți au servit bucate tradiționale și au petrecut așa cum se cuvine o astfel de sărbătoare.
Muftiul Iusuf Muurat, dar și reprezentanții UDTTMR și cei ai Uniunii Democrate Turce din România (UDTR) urează cu această ocazie "Un Bayram fericit tuturor credincioșilor musulmani!".
Mai multe imagini de la evenimentul de ieri puteți vizualiza pe site-ul www.cugetliber.ro.

Comentează știrea

yalnız
8 noiembrie 2011
De ce

De ce muftıul nu recunoaste ca a dat sı a luat ceva dın aceasta afacere.

anonim
23 aprilie 2012
yalancillar

d-le amet varol, căror musulmani le ocrotiti drepturile?mda doar tătarilor ca fac parte din familia d-voastra...de ce partidul UDTTMR contine doar tătari si turci deloc?turcia pentru ce va ajuta?sa va umpleti buzunarele?mai bina dati-va demisia si lasati pe altcineva sa ofere intr-adevar sprijin si ajutor musulmanilor de care d-voastră se pare ca a-ți uitat..ati creeat un partid bazat doar pe minciunu si cum se stie"O MINCIUNA NASTE ALTA MINCIUNA"d-le nu te mai crede mare ca e mai mare d-zeu decât voi toți la un loc...allah bizleri sizin gibi menfatcilardan uzak kilsin insallah..garip muslumanin hakkini rabbim yaniniza koymasin..

Articole pe aceeași temă

Sâmbătă, 24 Septembrie 2011
Stire din Politică-Administrație : UDTR organizează un pelerinaj la Babadag
Pagina a fost generata in 0.8057 secunde