Reminiscențele comunismului românesc

"Trăiască Partidul Comunist Român" tronează pe clădirea Căminului Cultural din Ciobanu

846
Una dintre problemele cu care se confruntă primarul PSD al comunei Ciobanu, Ioan Suciu, este reabilitarea Căminului Cultural din localitate. "Am încredințat Consiliului Județean refacerea acestui cămin. De atâția ani, însă, sigla «Trăiască Partidul Comunist Român» nu a fost îndepărtată de pe clădire. Să vedem ce o să se întâmple de acum încolo. Sper că până la iarnă va dispărea", a declarat primarul.
Referindu-se la celelalte probleme adminis-trative, Suciu a mai precizat că a reușit să finalizeze proiectul de asfaltare a drumurilor care leagă Ciobanu de Hârșova, pe o lungime de patru kilometri, precum și a celor care fac legătura cu localitatea Ciobănița pe DN2, pe aceeași lungime. În același context, el urmează să obțină "în cursul lunii octombrie, de la SAPARD, avizele pentru un alt proiect de asfaltare și canalizare în valoare de 2,5 milioane de euro".
Mai mult, gospodarul șef din Ciobanu a adăugat că a obținut un sprijin de 4,5 miliarde de lei vechi de la Guvern pentru construirea unei baze sportive care va cuprinde terenul de fotbal, tribuna, nocturna, pista de atletism și celelalte dotări specifice unei baze de acest tip. "Investiția totală ajunge la 6 miliarde, restul de 1,5 miliarde fiind suportat din bugetul local", a explicat el.
"Școlile sunt pregătite pentru noul început de an școlar. Trebuie să terminăm de betonat școala generală din Ciobanu", a făcut referire primarul la situația școlilor. El a recunoscut, de asemenea, că oamenii așteaptă construirea unei grădinițe cu program prelungit, dar a menționat că nu le poate face, cel puțin pentru moment, această promisiune.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.5447 secunde