Traian Băsescu, la Curtea Constituțională, unde se discută conflictul său juridic cu Parlamentul. Ce a declarat președintele suspendat

262
Traian Băsescu, la Curtea Constituțională, unde se discută conflictul său juridic cu Parlamentul. Ce a declarat președintele suspendat - base-1341834415.jpg
Președintele suspendat Traian Băsescu a ajuns, astăzi, la Curtea Constituțională, unde urmează să se discute și cererea sa de soluționare a "conflictului juridic de natură constituțională dintre Parlamentul României, pe de o parte, și președintele României, pe de altă parte".


"Cred că este bine ca la Curtea Constituțională să existe și viziunea președintelui asupra a ceea ce s-a întâmplat săptămâna trecută legat de decapitarea primilor doi oameni în stat, plus Avocatul Poporului", a precizat Traian Băsescu la venirea la Curtea Constituțională.


El a menționat că a ținut să vină personal, și să nu fie reprezentat de un consilier prezindențial, întrucât dorea să fie exprimat punctul de vedere personal al președintelui.

"Nu aș fi vrut să nu rămână direct punctul de vedere al președintelui legat de ce s-a întâmplat săptămâna trecută și cred că este important chiar pentru istoria noastră" , a susținut Băsescu.


El a mai fost întrebat ce așteptări are de la judecătorii Curții în ceea ce privește ședința de luni. "Mi-aș dori să nu ia lucrurile fragmentat, ci să le privească în ansamblu, ca să înțelegem toți și în primul rând românii ce s-a întâmplat săptămâna trecută", a susținut Traian Băsescu.

Băsescu a ajuns la CC la puțin timp după ce a plecat de la Palatul Cotroceni.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.3493 secunde