Traian Băsescu, discuții cu Barack Obama la Summitul NATO

120
Traian Băsescu, discuții cu Barack Obama la Summitul NATO - traianbasescudiscutiicuobaman-1409937277.jpg

Articole de la același autor

Summitul NATO de la Newport, în Marea Britanie, a continuat vineri cu o nouă rundă de discuții, evenimentul reunind peste 60 de lideri și 4.000 de delegați pe fondul unor măsuri de securitate stricte. Președintele Traian Băsescu a avut, vineri dimineață, într-un cadru informal, discuții cu președintele SUA, Barack Obama, cancelarul german Angela Merkel și premierul britanic David Cameron.

Totodată, președintele Traian Băsescu s-a aflat, vineri, în cea de-a doua zi a Summit-ului NATO din Țara Galilor, alături de alți lideri importanți ai Alianței, la parada aeriană de avioane militare, la care au participat nouă țări. Avioanele au survolat Golful Cardiff, timp de 15 minute, președintele României, Traian Băsescu, asistând la eveniment, alături de președintele Statelor Unite ale Americii, dar și de cancelarul german Angela Merkel, președintele Franței, Francois Hollande, premierul britanic James Cameron, precum și secretarul general al NATO, Anders Fogh Rasmussen. După ce au plecat de la ceremonie, Băsescu și Obama au avut o discuție. De asemenea, Băsescu a discutat cu Merkel și Cameron. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.211 secunde